mamaplus

În 30 de grădinițe şi şcoli din Chișinău au fost depistate abateri la lucrările de reparație

-
//
07.08.2020

În 30 de grădinițe şi şcoli din capitală lucrările de reparație au fost făcute de mântuială. Într-o şedință cu şefii direcțiilor de educație şi agenții economici, primarul Ion Ceban şi-a exprimat indignarea față de calitatea lucrărilor efectuate. 

Potrivit grupului de lucru, care a verificat instituțiile educaționale, au fost depistate abateri grave la următoarele capitole:

  • Nu s-a ținut cont de normele stabilite în caietul sarcini;
  • Raportul de constatare tehnică a unor lucrări - lipsește;
  • Cheltuieli exagerate la procurarea materialelor de construcții.

Primarul a solicitat să nu fie semnate actele de predare-primite a lucrărilor de reparație la institutțiile de învățământ, unde acestea nu corespund normelor și au fost efectuate necalitativ, iar persoanele vinovat să fie sancționate.

„Sunt constatări ce nu pot fi tolerate. Nu voi permite să facă cineva bani pe seama copiilor, este inadmisibil”, a spus Ion Ceban.