mamaplus

16 grădinițe din 8 raioane ale Moldovei vor beneficia de asistență financiară pentru extinderea serviciilor

-
//
14.06.2024

În cadrul proiectului „Creșterea rezilienței prin angajare și coeziune socială”, 16 grădinițe din opt raioane ale Moldovei vor beneficia de asistență financiară oferită de HELVETAS Moldova. Această inițiativă urmărește extinderea serviciilor educaționale, sporind accesul pentru familiile vulnerabile, inclusiv pentru cele ale refugiaților.

mamaplus

Clara Abdullah, ofițer de comunicare al HELVETAS Moldova: „Când pregăteam acest proiect, am făcut un mic studiu cu localnici și cu refugiați și am constatat că mulți părinți cu copii mici, în special mame, sunt gata să iasă la lucru, dar nu au cu cine să lase copilul.”

Astfel, organizația a decis să susțină și instituțiile publice de educație timpurie din cele opt raioane acoperite de proiect, atât din sate cât și din orașe. 

„Prin sprijinul nostru, aceste grădinițe își vor putea permite extinderi și dotări noi, care vor rezulta deschiderea unor noi grupe și a capacităților. Astfel, pot primi mai mulți copii, inclusiv copii ucraineni, iar părinții au cale liberă să împace viața personală cu cea profesională”, adaugă Clara Abdullah.

Grădinița-creșă nr. 3 „Soarele” din Edineț este una dintre beneficiarii proiectului. Aceasta a fost dotată cu mobilier modern pentru copii, asigurând confortul și funcționalitatea necesare dezvoltării acestora. 

Directoarea Olga Bortă subliniază: „Mobilierul a îmbunătățit spațiul pentru copii cu necesități speciale.”

Constantin Cojocari, primarul municipiului Edineț, adaugă: „ În această grădiniță sunt mai mulți copii cu condiții educaționale speciale, iar acest lucru este o prerogativă atât pentru administrația centrală, cât și pentru administrația locală. Acești copii vor fi în vizorul și în centrul tuturor activităților.”

Grădinița „Albinuța” din Sofia, Drochia, a beneficiat de paturi noi pentru copii. 

Directoarea Alexandra Bălan relatează: „Unii copii, dacă sunt mai măricei, nu încăpeau în pătucuri și chiar când mergeam prin grupe, îmi părea rău, căci scoteau picioarele în afara patului. Acum, toți au plecat entuziasmați acasă. Toți spuneau: ‘Mamă, mamă, uite, astăzi am primit paturi noi și dormim în paturi noi.’”

În lista de beneficiari este și grădinița „Romanița” din Gangura, Ialoveni.

Directoarea Oxana Melnic declară: „Tot ce s-a făcut în această grupă s-a făcut prin intermediul HELVETAS și Consiliul raional. S-au procurat dulăpioarele pentru jucării, materialele didactice, masa pentru educatori, măsuțele, dulapurile pentru bucătărie, lenjeria, saltelele și dulapurile pentru hăinuțe.”

Și la Bălți, grădinița nr. 35 a reușit să schimbe geamurile datorită grantului oferit de HELVETAS Moldova. 

Irina Tripăduș, directoarea grădiniței, ne-a spus: „Aplicând la proiectul oferit de către Helvetas Moldova, am obținut un grant în valoare de 5.000 lire elvețiene, în urma căruia am beneficiat de schimbarea geamurilor în grupa pe care intenționăm să o deschidem începând cu următorul an de studiu.”

Acest proiect nu doar îmbunătățește condițiile de viață și educație ale copiilor din Moldova, dar oferă și un sprijin semnificativ părinților, contribuind astfel la dezvoltarea socială și economică a comunităților implicate

Activitățile au fost organizate în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței prin angajare și coeziune socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova și HEKS/EPER Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

sursa: realitatea.md