12 elevi au fost scoşi din sala de examen la BAC

12 elevi au fost scoşi din sala de examen la BAC

-
//
04.06.2014

12 elevi, care nu au rezistat tentaţiei să copieze la primul examen de BAC, la limba şi literatura română, au fost daţi afară din sala de examen. Elevii au fost verificaţi cu detectorul de metale, iar, ca rezultat, asupra lor au fost depistate telefoane mobile.

12 elevi au fost scoşi din sala de examen la BAC

Anatol Topală, directorul Agenţiei de Asigurare a Calităţii, a spus, într-o conferinţă de presă, că elevii care au încercat să copieze au fost observaţi şi de monitorii camerelor de luat vederi instalate în sălile de examen.

În rest, în toate centrele de BAC examenul s-a desfăşurat fără incidente majore. Anatol Topală a subliniat că, spre deosebire de alţi ani, la sesiunea din acest an atât elevii, cât şi cadrele didactice au dat dovadă de onestitate şi pregătire.

Elevii care au fost prinşi copiind la examenul de BAC nu mai au posibilitatea să susţină  alte examene în acestă sesiune. Astfel, aceştia vor trebui să susţină repetat examenele în vara anului viitor.

Marţi, 3 iunie, 4348 de elevi din mediul alolingv, au susţinut primul examen din sesiunea de bacalaureat, cel de limbă şi literatură română. Examenul a fost organizat în 68 de centre de bacalaureat deschise pe tot teritoriul republicii.

Sursa: ipn.md