mamaplus

Pizza, hamburgerii şi cartofii prăjiţi revin în meniurile şcolilor din SUA

0
//
19.01.2020

Aceste alimente vor fi incluse din nou în meniurile cantinelor din colegiile americane, la ordinul preşedintelui american Donald Trump, care a anulat standardele nutriţionale impuse de fosta Primă Doamnă a SUA, Michelle Obama.

Mai mult, Trump a luat această decizie chiar de ziua de naştere a lui Michelle, care a împlinit vineri 56 de ani şi care în cei opt ani la Casa Albă a luat mai multe măsuri pentru a combate obezitatea infantilă.  

Noile norme au fost denunţate de grupuri preocupate de nutriţia minorilor, precum „Asociaţia pentru o Americă mai sănătoasă”, în care Michelle Obama deţine poziţia de preşedinte onorific. Într-un comunicat, directoarea asociaţiei, Nancy E. Roman, a declarat că noile norme reprezintă „un pas în direcţia greşită” şi a apreciat că, „lăsând politica deoparte, ştiinţa a demonstrat că trebuie crescut consumul de fructe şi legume” pentru efectul lor favorabil asupra sănătăţii, mai ales pentru copii.

De când a ajuns la Casa Albă, în ianuarie 2017, Trump a relaxat standardele privind alimentaţia în şcoli. În SUA, peste o treime dintre adulţi şi circa 18% dintre persoanele cu vârste între 2 şi 19 ani sunt obeze, potrivit ultimelor date ale Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC).