mamaplus

Persoanele infectate cu COVID-19 ar putea fi internate în sanatoriile de la Vadul lui Vodă

0
//
25.03.2020

Sanatoriile de la Vadul lui Vodă ar putea fi utilizate pentru izolarea persoanelor infectate cu COVID-19. Despre aceasta a anunțat primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, în cadrul unei discuții cu reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Edilul i-a informat pe specialiștii de la OMS despre măsurile pe care Primăria Chișinău este gata să le întreprindă pentru a salva cât mai multe vieți.

Astfel, pe lângă disponibilitatea de a oferi spațiile sanatoriilor de la Vadul lui Vodă, Primăria Chișinău este gata să procure teste pentru depistarea coronavirusului. De asemenea, Ceban a anunțat despre dotarea tuturor instituțiilor medicale din Chișinău cu toate utilajele necesare și despre pregătirea personalului medical pentru a face față unei escaladări a situației.

”Avem o situație ieșită din comun şi orice ajutor este extrem de important pentru a asigura viața oamenilor şi a depăși situația de criză”, a declarat Ceban.