mamaplus

Ce zodii înșală cel mai des. Ești pregătit să afli adevărul?

0
//
05.09.2019

Ai găsit, în sfârșit, persoana cu care vrei să trăiești fericit(ă) până la adânci bătrâneți. Astrologii au descoperit că unele zodii sunt mai predispuse decât altele spre a înșela. Iată câteva lucruri pe care ei ți le recomandă!

mamaplus

Berbec

Persoanele născute sub zodia Berbecului sunt energice și în căutare de aventură. Dacă nu găsesc acasă ceea ce au nevoie, pleacă în altă parte. Acordă-i atenție și afecțiune și nu va dori să părăsească domiciliul conjugal.

Taur

Taurii sunt persoane foarte loiale și nu încalcă un jurământ decât dacă are impresia că celălalt a făcut-o deja. Pentru a ține acasă un taur acordă-i atenție, fizica și emoțională, și fă mâncare bună.

Gemeni

Persoanele născute în zodia Gemenilor caută stimulare intelectuală, conversație, conectare cu partenerul. Dacă înșală, este mai mult ceva emoțional decât la nivel fizic. Se pot angaja în relații adulterine virtuale pe chat, email, site-uri de sex. Pentru a-l ține conectat, încearcă să vorbești cât mai sexy.

Rac

Sensibili și drăguți, Racii nu înșală, de regulă. Însă, motivul numărul 1 pentru care multe persoane născute în zodia Racului au înșelat a fost lipsa încrederii de sine. Racii calcă strâmb ca să-și stimuleze ego-ul. Asigură-te că ai tot timpul pregătite vorbe frumoase care să-i ridice respectul și încrederea de sine. Racilor le place să fie validați pentru fiecare acțiune a lor.

Leu

Semne de foc, Leii sunt în căutarea acțiunii și a aventurii. Un Leu vrea să fie tot timpul în centrul atenției și va căuta atenția în altă parte dacă nu o are acasă. Încearcă tot felul de trucuri în pat pentru a-i satisface gustul pentru nou. Atunci când înșală Leii o fac cu o versiune mai tânără a partenerului. Nu le place ideea că îmbătrânesc.

Fecioară

Semne de pământ, Fecioarele sunt foarte critice cu ele însele și nu prea calcă strâmb. Dacă, totuși, ajung să înșele, o fac pentru că au un partener prea critic și pleacă în căutarea cuiva mai „blând”. Cu cât îi arăți mai mult că îl apreciezi, cu atât îți va fi mai fidel.

Balanță

Romantice și echilibrate, Balanțele își iau în foarte serios angajamentele. Cu toate acestea, le place foarte mult să flirteze și să socializeze, iar de la un simplu flirt se ajunge la mult mai mult. Ca să ții lângă tine o persoană din zodia Balanței trebuie să fii drăgăstos și vorbăreț.

Scorpion

Misterios și pasional, Scorpionul este declarat adulterinul zodiacului. Lucrurile nu stau, însă, chiar așa. Scorpionii pot fi foarte fideli, chiar dacă sunt stăpâniți de dorințe carnale. Vrei un sfat? Uită de inhibiții dacă ai lângă tine un Scorpion și-l vei avea în pat vreme îndelungată.

Săgetător

Semn de foc precum Berbecul și Leul, Săgetătorul iubește acțiunea și aventura. Este în căutare de experiențe noi. La Săgetători e mai greu să-i „prinzi”, însă dacă au început o relație își iau în serios angajamentele și nu înșală. Nu le îngrădi, însă, foarte tare libertatea, pentru că vor încerca să-și testeze spiritul aventuros.

Capricorn

Capricornii sunt declarați cel mai fidel semn zodiacal. Sunt disciplinați și posedă un autocontrol greu de închipuit. Chiar dacă sunt tentați să calce strâmb, își păstrează luciditatea și rămân fideli partenerilor de viață. Dacă o relație nu merge cum trebuie, preferă să iasă din ea decât să înșele.

Vărsător

Deși nu sunt romanticii zodiacului, Vărsătorii vor să fie iubiți și alintați. Sunt momente în care, în căutarea de noi idei, își neglijează partenerul de viață și îl înșală. Pentru a-l ține aproape trebuie să fii tot timpul imprevizibil, ca să-i menții treaz interesul.

Pești

Semne de apă, Peștii au o imaginație foarte bogată și visează tot timpul la o iubire ca în filme. Însă, imediat ce o relație ajunge în zona de confort, își pierde magia și Peștii nu mai sunt interesați. Păstrează o doză de „magie” în relație astfel încât partenerul tău din zodia Peștilor să fie convins că dragostea voastră e scrisă în stele.

Sursa