mamaplus

De ce și-a retras Andreea Bănică fiica de la dansuri: „Îmi doresc copii sănătoși, nu chinuiți”

0
//
06.11.2019

Fiica Andreei Bănică, Sofia, în vârstă de 10 ani, a făcut mai mulți ani dansuri profesionale. Vedeta, însă a decis să o retragă de la cursuri pentru că a observat că fetița ei începuse să aibă ticuri din cauza stresului cauzat de programul prea încărcat.

„Sofia a făcut dansuri profesionale, însă am scos-o de acolo, tocmai pentru că m-am gândit la sănătatea ei. Îmi doresc copii sănătoși, nu chinuiți, nu cu mers la tot felul de concursuri și olimpiade, pe afară. Sofia alerga peste tot și la un moment dat a ajuns să aibă ticuri, pentru că își dorea să fie bună la toate. Și la sport și la școală. Și atunci am hotărât să mai eliminăm din partea asta a sportului, foarte masivă, și să ne concentrăm mai mult pe carte o perioadă”, a explicat Andreea Bănică la Click! TV Online.

Sofia merge, însă, la cursurile de canto pentru că, se pare, i-a moștenit talentul mamei sale și își dorește să cânte. 

„Nu mă moștenește, mă depășește. Am lăsat-o să meargă la canto, pentru că asta-i place foarte mult, e foarte talentată. Merge o dată pe săptămână, nu face foarte mult efort, însă vine de la sine, este dorința ei foarte mare de a merge la canto și de a învăța să cânte. Ea merge acolo mai mult ca să învețe să respire. Eu, fiind de meserie, știu foarte bine ce ar trebui să fac cu ea, dar ea nu-și dorește să facă lecții cu mine. Așa că am trimis-o la o bună prietenă, ca să învețe. A urcat pe scenă, a cântat, am filmat-o, am fost foarte mândră de ea. Mi-au dat lacrimile", a dezvăluit cântăreața. 

Andreea Bănică este împreună cu soțul său Lucian Mitrea de 25 de ani. Cei doi mai au un băiețel, Noah Andrei, în vârstă de 3 ani.