mamaplus

Cinci copii au murit din cauza mucegaiului din spital. Un medic își cere iertare de la mame

0
//
20.11.2019

Cinci copii au murit, iar șapte au avut nevoie de tratament, după ce au fost infectați cu o bacterie existentă în mucegai. S-a întâmplat la Spitalul din orașul american Seattle, unul dintre cele mai mari din Statele Unite.

Autoritățile sanitare sunt încă în stare de alertă, pentru că în ultimul an acolo au fost operați cel puțin trei mii de micuți, iar efectele infecției pot să apară și de acum încolo.

Jeff Sperring, directorul spitalului: „Îmi cer iertare fiecărei mame, tată sau îngrijitor care și-a pus încrederea în noi. Ați fost niște copii extraordinari, cu familii curajoase. V-am dezamăgit și îmi pare rău.”

În fața jurnaliștilor, directorul spitalului a recunoscut problemele cu care se confruntă instituția pe care o conduce. Abia ieri a dezvăluit că în ultimii doi ani mai mulți pacienți minori au avut de suferit din cauza ciupercii Aspergillus.

De vină ar fi, se pare, sistemul de filtrare a aerului din sălile de operație, pe care s-ar fi format cu timpul mucegai.

Jeff Sperring, directorul spitalului: „La vremea respectivă credeam că au fost niște incidente izolate. Acum credem că aceste infecții au fost cauzate probabil de sistemul de filtrare a aerului, care ne-a alimentat sălile de operație. Privind în urmă, ar fi trebuit să facem conexiunea mai repede. Pur și simplu, am eșuat.”

Conducerea spitalului a decis închiderea tuturor sălilor de operație și spune că va înlocui întregul sistem de ventilație în cel mai scurt timp. Primele echipamente vor ajunge săptămâna viitoare, dar lucrarea va fi gata abia după Revelion.

Aspergillus este un tip de ciupercă întâlnit frecvent în sol, praf și aer, și se poate dezvolta atât în mediul interior, cât și exterior. Nu provoacă infecții la majoritatea oamenilor, ci doar la cei cu sistem imunitar slăbit sau cu boli pulmonare.