mamaplus

Care este relația neștiută dintre Andra și Andreea Bălan

0
//
05.09.2019

Andreea Bălan a transmis un mesaj pentru colega sa de breaslă, Andra, reușind să ia prin surprindere pe toată lumea. Cele două se cunosc de foarte mult timp și au trăit multe experiențe împreună. 

mamaplus

Andreea Bălan, 35 de ani, și Andra, 33 de ani, au împărțit de-a lungul timpului nu doar scena, ci și o prietenie sinceră și o relație apropiată. 

Andreea Bălan și Andra s-au reîntâlnit, iar blonda a dorit să împărtășască momentul cu fanii săi și să-l imortalizeze printr-o fotografie, alături scriind un mesaj foarte emoționant despre relația ce le leagă pe cele două.

„Ne știm de 20 de ani de când eram amândouă la început de drum, cântam pe aceeași scenă și stăteam la povești până târziu în aceeași cameră de hotel. Anii au trecut, ne-am văzut de carieră, avem familii și copii acum, dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu Andra, am aceeași bucurie inocentă ca la 13 ani. Unele sentimente nu se schimbă niciodată, chiar dacă trece timpul”, a scris Andreea Bălan. 

Sursa