mamaplus

Adulţii şi copiii din Moldova trebuie să facă urgent vaccinul contra difteriei

0
//
10.12.2019

Apelul a fost făcut public de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, în contextul în care, în Ucraina, s-au înregistrat 21 cazuri de difterie, pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie.

Autorităţile anunţă că, în Republica Moldova, 90 - 95% dintre copii sunt deja vaccinaţi contra difteriei, însă adulţii au fost revaccinaţi doar parţial, ceea ce sporeşte pericolul de răspândire a bolii.

Boala se transmite prin tuse, strănut şi prin intermediul mâinilor murdare. Imunizarea contra difteriei este unica metodă sigură de prevenire a infecţiei. Între 5 şi 10% dintre bolnavii de difterie decedează.

Potrivit ANSP, în Republica Moldova, vaccinurile contra difteriei sunt gratuite şi corespund standardelor internaţionale fiind atestate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.