Pentru că suntem în perioada postului și ne dorim să ai cât mai multă inspirație în bucătărie, am ales astăzi o rețetă interesantă de ștrudel cu mere preluată de pe acest Blog. Este vorba despre un aluat preparat în casă, cu foi fine și gustoase. Să trecem la treabă!
Pentru început pregătește aluatul: într-un bol încăpător pune făina cernută, formează o gropiță în mijlocul ei și toarnă în mijloc apa, uleiul de floarea soarelui, oțetul și sarea.
Amestecă ingredientele lichide în mijloc, după care încorporează făina câte puțin, până obții un aluat compact. Frământă aluatul 2-3 minute, învelește-l într-o folie alimentară și lasă-l să se odihnească 20 de minute.
Între timp, pregătește amestecul pentru uns foile: într-un castron amestecă bine uleiul și făina până ce obții o compoziție lichidă de consistența unei smântăni groase. Lasă deoparte.
Împarte aluatul în două părți egale. Întinde aluatul pe un blat cat de mult poți, dar ai grijă să nu se rupă.
Apoi, cu delicatețe, trage de marginile aluatului până ce acesta devine subțire ca foaia de ceapă. Chiar dacă pe alocuri se mai rupe, nu este nicio problemă, se va rezolvă pe parcurs.
Ia jumatate din compoziția de făină și ulei din castronelul pus deoparte și unge cu o pensulă uniform foaia de aluat. Apucă de o margine a aluatului și începe să rulezi aluatul strâns până obtii un sul lung și subtire. Apucă de un capăt al sulului și rotește-l în interior, astfel încât să obții un melc mare. Fă același lucru și cu cealaltă jumătate.
Se lasă la frigider pentru 1 oră. Între timp pregătește umplutura de mere: merele se curăță de coajă, se taie cubulețe și se pun într-o cratiță. Adaugă peste zahărul, zeama de lămâie și amidonul, amestecă foarte bine. Pune cratița pe foc și călește merele 4-5 minute. Pe final adaugă zahărul vanilat și scorțișoara. Lasă umplutura să se racorească complet.
Încinge cuptorul la 180 grade Celsius. Scoate melcii de aluat de la frigider, întrinde aluatul într-o foaie subțire dreptunghiulară. Presară jumătate din cantitatea de nuci pe toată suprafața foii, apoi pe latura mai lungă a foii dreptunghiulare pune umplutura cu mere. Rulează aluatul astfel încât să obtii un ștrudel. Pune ștrudelul obținut pe o tavă de copt acoperită cu hârtie de copt la cuptorul încins pentru 25 de minute până ce capătă o culoare aurie. Lasă să se racorească la temperatura camerei.