Febra este cea mai tipică manifestare nu numai în cazul răcelilor și gripei ci și în cazul oricărei infecții apărute în organismul uman. Prin acest proces organismul se stimulează pe el însuși, în timp ce dezvoltă substanțe care vor lupta cu agentul patogen.
Una dintre cele mai importante dintre aceste substanțe este interferonul. Mulți au auzit despre el, ori anume el este recpmandat de mulți medici sub formă de picături nazale. Interferonul este o proteină specială care are capacitatea de a neutraliza virusuri, iar cantitatea lui este direct legată de temperatura corpului, adică, cu cât e mai mare temperatura corpului, cu atât mai mare este cantitatea de interferon. Cantitatea de interferon atinge apogeul în a doua sau a treia zi după creșterea temperaturii, iar acest lucru explică de ce cele mai multe dintre răceli trec după treia zi de boală. Dacă cantitatea de interferon este mică, copilul este slăbit (nu poate răspunde infecției prin febră), sau părinții "foarte deștepți" intervin rapid și scad temperature, atunci șansele ca boala să treacă în trei zile sunt aproape nule. Toate speranțele rămân legate de anticorpi care vor lupta cu virusul, dar durata de recuperare va dura aproximativ șapte zile. Apropo, aceste informații în mare măsură, explică două lucruri: răspunde la întrebarea de ce copiii "mai puțin iubiți" bolesc trei zile, iar cei "iubiți" o săptămână. Înțelepciunea populară se aplică și la nivel științific. Astfel în medicină se știe că gripa netratată trece în 7 zile iar cea tratată în săptămâni.
Fiecare copil este diferit și reacționează în mod individual la febră. Există copii, care continuă să se joace liniștiți cu o febră de 39 de grade, iar alții la o temperatură a corpului de 37,5, aproape că își pierd cunoștința. Având în vedere aceste considerente, nu există recomandări universale cu privire la cât de mult trebuie să se aștepte și după câte grade indicate de termometru se poate de intervenit.
Cel mai important trebuie să știți că:
În cazul unei temperaturi a corpului înalte trebuie să faceți tot posibilul ca organismul să piardă căldură. Pierderea de căldura se face prin două căi: prin transpirație și prin aerul inhalat.
Doi pași obligatorii:
1. Asigurarea unei cantități mari de lichide, pentru ca organismul să aibă din ce să producă transpirație și să transpire.
2. Temperatura din încăpere trebuie să nu fie mai mare de 16-18°C.
Dacă sunt îndeplinite aceste condiții, probabilitatea ca organismul să nu poată face față febrei de unul singur este foarte scăzută.
Atenție!
La contactul corpului cu ceva rece au loc spasme ale vaselor de sânge ale pielii. În acele vase se încetinește fluxul de sânge, se reduce formarea transpirației și pierderea de căldură. Temperatura pielii scade, dar crește temperatura organelor interne, iar asta este extrem de periculos!
Nu puteți utiliza la domiciliu așa-numitele "metode fizice de răcire" cum ar fi: compresele cu gheață, clismele reci, etc. După vizita la medic se poate, deoarece înainte de metodele fizice de răcire, medicii prescriu medicamente speciale, care elimina spasmele vaselor de sânge ale pielii. Acasă trebuie să vă asigurați că nu produceți spasm al vaselor de sânge. Prin urmare, aerul trebuie să fie rece, dar trebuie să fiți îmbrăcați destul de cald.
Particulele de caldură se elimină din corp prin evaporare transpirației și, astfel, scade temperatura corpului. Au fost elaborate mai multe modalități de a accelera evaporarea cum ar fi de exemplu, un ventilator alături de copilul bolnav, gol; ungerea cu alcool sau oțet.
Oameni buni! Nu vă puteți imagina câți copii și-au pierdut viața din cauza acestor metode! Dacă copilul a transpirat, temperatura corpului va scădea dela sine. În cazul în care ungeți pielea uscată a copilului cu spirt sau oțet, faceți o adevărată nebunie, pentru că prin pielea delicată a copilului prin ungere, mai ales prin frecare, substanța folosită pătrunde în sânge. Îl ungeți cu alcool (vodcă sau spirt), pe lîngă boală îi mai asigurați micuțului și o intoxicație cu alcool. Folosiți oțet adăugați o intoxicație cu acid.
Concluzia este evidentă, încetați să mai ungeți sau să frecați copii cu alcool și oțet! Și ventilatorul de asemenea, este interzis. Un curent de aer rece, din nou, poate cauza spasm al vaselor de sânge ale pielii. Prin urmare, în cazul în care copilul a transpirat, schimbați-i hainele și îmbrăcați-l în ceva uscat și cald și apoi calmați-vă.
Cu cât e mai mare temperatura corpului, cu atât mai mult transpiră, cu cât e mai cald în încăpere cu atât mai mult trebuie să-i oferiți de băut. Cea mai bună băutură pentru primul an de viață a copilului este decoctul de stafide, pentru copii mai mari compot din fructe uscate. Ceaiul cu zmeură accelerează formarea transpirației, de aceea, înainte de a folosi ceai sau compot de zmeură trebuie să fiți sigur că transpirația are din ce se forma. Trebuie să rețineți însă că, zmeura nu este recomandată copiilor mai mici de un an.
Dacă copilul se alintă și refuză să bea ceea ce îi oferiți dvs. lăsați-l să be ace vrea el, important este să consume cât mai multe lichide.
Țineți minte: este nevoie de lichid pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge. Orice lichid care nimerește în stomac, va trece în sânge numai după ce temperatura lichidului va fi egală cu temperatura stomacului: i-ați dat copilului să bea ceva rece, lichidul nu va trece în sânge până când nu se va încălzi, i-ați dat să bea ceva fierbinte, nu va trece în sânge până când lichidul se va răci până la temperature stomacului.
Concluzie: trebuie să vă asigurați că temperatura lichidelor care urmează să fie băute să fie egală cu temperatura corpului (+/- 5 grade).
Există și situații în care un copil tolerează febra destul de greu. Uneori febra este periculoasă pentru copil atunci când acesta suferă de orice boli ale sistemului nervos iar o temperatură ridicată a corpului poate declanșa crize. În general, febra de peste 39 de grade, care durează mai mult de o oră, are mai multe efecte negative decât pozitive.
Astfel, există trei situații în care are sens să se folosească medicamente:
1. Toleranță slabă a febrei;
2. Boli legate de sistemul nervos;
3. Temperatura corpului mai mare de 39 de grade.
Trebuie de menționat însă că: eficacitatea oricărui medicament este redusă iar riscul de reacții adverse crește în mod semnificativ, dacă nu se respectă cele două puncte principale menționate mai sus: nu se asigură organismul cu multe lichide, și a nu se scade temperatura camerei.
În condiții casnice se poate folosi Paracetamol (sinonime - Dofalgan, Panadol, Kalpol, Meksalen, Dolomol, Efferalgan, Tylenol, măcar unul din aceste medicamente trebuie să îl aveși sub formă de supozitoare). Paracetamolul este un medicament unid după securitate, chiar și dacă doza este depășită de 2-3 ori, aceasta de obicei nu duce la consecințe grave, deși în mod deliberat nu se recomandă să se facă acest lucru. Puține medicamente pot fi comparate cu acesta, în plus este ușor în utilizare: comprimate, capsule, supozitoare, pulberi solubile, siropuri, picături - alege ce vrei.
Informații utile despre Paracetamol.
1. Cel mai important lucru este că: eficacitatea paracetamolului este foarte mare, în cazul răcelilor și gripei. În cazul infecțiilor bacteriene, în cazul complicațiilor gripei, efectul paracetamolului este de scurtă durată sau chiar nul. În cazul unnei infecții grave nu veți putea obține o scădere semnificativă a temperaturii corpului cu paracetamol. Acesta este motivul pentru care paracetamol ar trebui să fie permanent în casă, pentru că ajută părinții să evalueze corect gradul de severitate al bolii. Dacă după administrarea lui temperatura corpului scade repede, atunci cu mare probabilitate, putem concluziona că nu este vorba despre nimic garv decât o răceală. Dar dacă paracetamolul nu are efect trebuie să vă adresați de urgență la medic.
2. Paracetamolul este fabricat de sute de companii sub o mare varietate de denumiri, în zeci de forme. Eficacitatea este determinată în primul rând de doza administrată și nu de forma de eliberare, frumusețea ambalajului și denumirea comercială. Diferența de preț trece uneori de câteva zeci de ori.
3. Deoarece paracetamol se referă la medicamente care sunt de cele mai multe ori folosite fără ajutorul unui medic, trebuie să știți cum se administrează corect. Dozele sunt de obicei indicate pe ambalaj.
4. Paracetamolul nu este un tratament. Paracetamolul reduce doar severitatea unui anumit simptom cum ar fi temperatura ridicată a corpului.
5. Folosirea paracetamolului nu se face după grafic: 1 linguriță de sirop de 3 ori pe zi. Paracetamolul se administrează atunci când există un motiv, există febră administrati-l, febra a scăzut, nu mai este nevoie de paracetamol.
6. Nu se administrează paracetamol mai mult de 4 ori pe zi și mai mult de 3 zile consecutive.
Părinții ar trebui să fie conștienți de faptul că utilizarea independentă a paracetamolului este doar o măsură temporară ca să aștepte în liniște medicul.
Utilizarea altor medicamente de reducere a febrei (aspirina, ibuprofen) ar trebui să se facă întotdeauna la indicația unui medic.
Autor: Dr. Komarovsky