Primăria municipiului Chișinău informează că peste 50 de elevi din clasele I și a II-a de la L.T. „Prometeu” au participat la campania municipală dedicată învățării regulilor corecte de sortare a deșeurilor: „Fii Eco-Eroul Chișinăului”.
Potrivit reprezentanților Primăriei Chișinău, scopul evenimentului a fost sensibilizarea celor mici, privind importanța sortării, reciclării și a gestionării corecte a deșeurilor.
Astfel, în cadrul activității, specialiștii Î.M. Regia „Autosalubritate” au explicat elevilor cum să sorteze corect deșeurile și de ce este atât de important acest proces. De asemenea, copiii au aflat că prin sortare și reciclare protejăm mediul înconjurător și contribuim la un viitor mai curat.
Pentru a consolida cunoștințele dobândite, micuții au vizionat spoturi informative despre sortare și au primit pliante și infografice ilustrative. Partea practică a evenimentului a fost reprezentată de jocuri interactive, în cadrul cărora copiii au avut ocazia să aplice în practică regulile învățate.
Campania „Fii Eco-Eroul Chișinăului” va continua și în perioada următoare, cu o serie de activități dedicate atât copiilor, cât și adulților, având ca obiectiv final schimbarea obiceiurilor de consum, promovarea unui stil de viață ecologic și educarea unei generații conștiente de importanța protejării mediului înconjurător.