De două ori pe săptămână, o refugiată din Ucraina vine de la Rezina la Cinișeuți pentru a-i învăța pe copiii de etnie romă să danseze. Orele de dans sunt gratuite și este prima activitate extrașcolară pentru acești copii. Ansamblul de dans „Șatra” numără, deocamdată, șapte copii, care au între șapte și 15 ani.
„I-am îndrăgit de la prima vedere. Îmi amintesc că noi am venit aici, la casa de cultură, și ei erau atât de nerăbdători, se gândeau cine îi va învăța. În ochii fiecăruia era speranța, dorința de a învăța ceva nou. Asta și m-a cucerit”, a spus Anastasia Șaihudinova, coregraf, transmite Europa liberă.
Copiii din ansamblul „Șatra” au între șapte și 15 ani și vin la dansuri de două ori pe săptămână. Pentru a-i motiva, autoritățile locale pregătesc pentru ei tartine și dulciuri la fiecare repetiție.
„Am vrut demult să vin la dansuri, dar nu aveam unde și acum am ocazia. Îmi place foarte mult, îmi place să dansez, să învăț ceva nou”, a menționat Vlada Covalenco, dansatoare.
„Tot ce cer de la ei este să se dedice, căci asta este totul, străduință, dorință. Ei îmi oferă toate aceste lucruri și îi iubesc mult pentru asta. Doar ei mă motivează să vin aici, eu m-aș ocupa cu ei în fiecare zi, dar am familie și copil și din acest motiv ne vedem de doar două ori pe săptămână”, spune coregraful.
Datorită unui proiect câștigat de primărie, micii dansatori au costume și pot participa la evenimente raionale.
„Nu au mai fost asemenea proiecte și, de aceea, noi ne-am gândit că ar fi foarte bine să le coasem aceste costume. Este pentru prima dată când romii, după orele pe care le frecventează la școală, vin la activități adăugătoare”, spune Liuba Stavinschi, directorul Gal „Stejarii Strămoșești”.
De Ziua Internațională a Romilor, părinții și buneii au venit să-și vadă copiii la Casa de Cultură.
„Mă mândresc și îmi vine și să plâng. Mulțumesc că nepoata măcar va învăța și va fi în rând cu lumea”, spune o femeie.
Potrivit ultimului recensământ, în Republica Moldova locuiesc aproximativ 10.000 de persoane de etnie romă. Cifra nu este reală, deoarece nu toți se autoidentifică așa, din cauza stigmatizării și discriminării.
Vezi reportajul video aici