mamaplus

Cum să îi învățăm pe copii să gândească pozitiv. Sfaturi pentru părinți

-
//
23.10.2023

Gândirea pozitivă la copii este esențială pentru starea lor de bine și pentru o dezvoltare psihică și emoțională armonioasă.

mamaplus

În cazul lor însă, este mai greu să învețe cum să-și gestioneze emoțiile negative, astfel încât să le domine, în loc să se lase dominați de ele, transmite stirileprotv.ro.

Din fericire, există câteva metode prin care îi putem ajuta pe cei mici să deprindă gândirea pozitivă, să devină mai optimiști și mai încrezători în calitățile lor.

În acest fel, copiii vor înțelege că pot să îndrepte lucrurile chiar și atunci când trec prin momente dificile și că pot face față provocărilor care apar. Chiar dacă o experiență neplăcută poate fi descurajantă, nu trebuie să reprezinte un capăt de drum, ci începutul unui nou drum, care va fi presărat și cu reușite. Iată câteva recomandări din partea specialiștilor, care te vor ajuta să fii alături de micuțul tău și să-i dezvălui secretele gândirii pozitive.

De ce este importantă gândirea pozitivă la vârsta copilăriei

Gândirea pozitivă îi ajută pe copii să se simtă mai bine și să fie mai fericiți, dar efectele benefice nu se opresc aici, scrie kidshealth.org. Iată câteva dintre cele mai importante avantaje ale acestei practici, care te vor convinge că trebuie să faci tot posibilul pentru a-l învăța pe copilul tău cum să aibă o atitudine pozitivă:

● Îmbunătățește memoria și puterea de concentrare,

● Crește abilitățile de multitasking,

● Ajută la gestionarea mai ușoară a unor situații dificile,

● Permite obținerea unor rezultate mai bune la școală sau la diferite teste,

● Îi stimulează și pe alți copiii să aibă o atitudine pozitivă și optimistă,

● Îi ajută pe copii să-și facă mai mulți prieteni și să formeze relații de durată,

● Crește stima de sine a celor mici, care învață să acorde mai multă atenție reușitelor,

● Stimulează învățarea din propriile greșeli și transformarea acestora în oportunități de creștere,

● Îi învață cum să se motiveze singuri, pentru a putea trece mai ușor peste obstacole și a găsi soluțiile potrivite,

● Îi încurajează să nu renunțe în fața dificultăților și să încerce din nou,

● Stimulează sistemul imunitar, scade riscul de anxietate și depresie și asigură o stare mai bună de sănătate.

Cum să îi ajutăm pe copii să gândească pozitiv

După cum poți vedea din beneficiile menționate mai sus, una dintre cele mai importante lecții pe care un părinte o poate oferi copilului său este cea despre gândirea pozitivă. Nu ai nevoie de cursuri de specialitate pentru asta, dar te poți inspira din sfaturile genieacademy.com, că să găsești cea mai bună metodă pentru micuțul tău. Iată ce poți încerca:

● Încurajează-l să-și exprime sincer și deschis emoțiile și sentimentele, indiferent dacă sunt pozitive sau negative, pentru că numai în acest fel le va putea înțelege și controla,

● Fii un model pentru copilul tău și gândește pozitiv, ca să învețe de la tine cum să facă asta! Pune accent pe soluții, nu pe probleme și bucură-te împreună cu el de fiecare reușită,

● Încurajează-l pe micuțul tău și laudă-l când obține rezultate bune, dar stabilește împreună cu el obiective realiste, ușor de atins,

● Provoacă-l să încerce experiențe noi, să-și descopere noi pasiuni și să-și urmeze visurile,

● Lasă-i cât mai multă libertate copilului tău, astfel încât să devină autonom, responsabil și să capete încredere în propriile forțe,

● Alege pentru copilul tău compania unor oameni cu atitudine pozitivă, de la care să aibă ce învăța și care să-l ajute să evolueze, indiferent dacă sunt prieteni de familie, rude sau profesori,

● Cere-i copilului tău să spună zilnic trei lucruri pozitive care i s-au întâmplat, astfel încât să devină recunoscător și să-și dea seama că există momente plăcute chiar și în perioadele mai dificile,

● Spune-i micuțului tău povești și jucați împreună jocuri care promovează atitudini pozitive, optimiste, care pun accent pe curaj, pe creativitate și colaborare. Aceste jocuri sunt și distractive, dar și educative.

Jocuri și activități pentru dezvoltarea gândirii pozitive la copii

Îți propunem în continuare câteva activități distractive, pe care le poți face alături de copilul tău, ca să-l înveți într-un mod cât mai plăcut ce înseamnă gândirea pozitivă.

1. Rostirea de mantre pozitive

Mantrele pozitive sunt cuvinte sau fraze pozitive, pe care trebuie să le repeți împreună cu micuțul tău. Puteți rosti aceste mantre în timp ce vă jucați, vă plimbați sau faceți alte activități. În acest fel, veți putea ține la distanță gândurile neplăcute. O altă soluție este să notați într-un jurnal gândurile pozitive și să le citiți împreună ori de câte ori copilul are nevoie de încurajări.

2. Cuvintele de încurajare

Pentru ca micuțul tău să aibă cât mai multă încredere în el, este important să-l încurajezi în fiecare zi. De mare ajutor poate fi un tablou cu mesaje pozitive, care să fie mereu la vedere la voi acasă. În acest fel, copilul va începe să vadă totul într-o manieră pozitivă și nu se va mai lăsa intimidat sau descurajat de momentele neplăcute, pentru că le va putea depăși mai ușor.

3. Oferirea de ajutor

Atunci când îi ajutăm pe alții, nu doar ei se vor simți bine, ci și noi, cei care facem o faptă bună. Prin urmare, te îndemnăm să-l înveți pe copilul tău cât de important este să ofere ajutor celor din jur, pentru că în acest fel își va dezvolta o gândirea pozitivă și se va integra mult mai ușor într-o comunitate. Astfel, chiar și copiii mici, de numai 4 ani, pot învăța, prin puterea exemplului, să fac fapte bune și să ajute, experimentând astfel emoții pozitive.