Șoferița implicată în accidentul din sectorul Ciocana, în urma căruia a decedat o copilă de 12 ani, conducea cu viteză, deși nu avea nicio săptămână de experiență în calitate de conducător de troleibuz. Ne-a spus-o o altă angajată de la Regia Transport Eelectric, care a menționat că femeia era grăbită și că deplasarea accelerată este un fapt des întâlnit la șoferii de pe ruta nr.13, deoarece este una dintre cele mai dificile de parcurs, din cauza ambuteiajelor și timpului insuficient ce le este acordat. Conducătorii de troleibuz de pe această rută ne-au spus că s-au plâns conducerii instituției pe traseul problematic, dar nu au primit niciun răspuns. De cealaltă parte, RTEC a infirmat faptul că ar fi existat nemulțumiri din partea personalului regiei.
Ruta de troleibuz cu numărul 13 este cel mai dificil de parcurs, iar șoferița implicată în accidentul soldat cu decesul unei copile de 12 ani a fost repartizată pe aceasta deși nu avea nicio săptămână de când conducea un troleibuz, scrie tv6.md.
ȘOFERIȚĂ RTEC ANONIM: „Șoferița abia are nici o săptămână la lucru și au pus-o pe cea mai grea rută care este la noi. Da, ea numai a ieșit la linie se primește că duminică a fost prima ei zi de ieșire la serviciu, ca șoferiță”.
Plus, examinatorii săi ar fi declarat că dânsa nu este pregătită pentru șofatul de troleibuz.
ȘOFERIȚĂ RTEC ANONIM: „Care au învățat-o să meargă la volan, singuri au spus că nu-i dați voie să iasă, că să facă vreo treabă. s
În plus, ziua accidentului, femeia conducea cu viteză, pentru că era grăbită de un alt troleibuz de pe linie, care o ajunsese din urmă.
ȘOFERIȚĂ RTEC ANONIM: „Să fi fost, să nu o fi fugărit acela din urmă, mă rog, poate ea era să meargă…, în general, deja cum era, nu era să fugărească mașina, dar din cauza că au ajuns-o din urmă, dar știți cum să vă ajungă cineva din urmă și să vă claxoneze că hai mai repede. s
Mai mult de atât, conducătoarea troleibuzului nici nu a observat momentul impactului, ea și-a dat seama de accident, abia după ce a fost alertată de pasageri.
ȘOFER RTEC ANONIM: „Ea și-a dat seama deja când pasagerii au strigat la dânsa că oprește, că ai lovit pe cineva. Și ea atunci deja când copila era trecută de troleibuz, dar copilul era cam la jumătate de zebră.
Conform angajatei RTEC, ruta nr.13 este una dintre cele mai dificile, din cauza ambuteiajelor și timpului insucifient, acordat șoferilor pentru parcurgerea acestui traseu. Conducătorii de troleibuze s-au plâns de mai multe regiei, ne mai spune șoferița, dar au solicitările lor au rămas fără răspuns.
ȘOFER RTEC ANONIM: „Da, au fost și mai mult au fost plângeri, din partea la șoferii noi care abia ies pe ruta aceasta. Pur și simplu am avut și eu ocazia aceasta, am lucrat pe 13 și la fel am avut un mic accident, drept că cu o mașină, dar tot din cauza la fugăreala asta”.
Alți colegi ai femeii implicate în accidentul de la Ciocana, la fel, ne-au confirmat că aceasta conducea de puțin timp troleibuzul și avea o experiență minimă în calitate de șofer.
GHEORGHE CIOLPAN, șofer de troleibuz: „Da, avea cinci zile, ei, mă rog, ea demult funcționează în sistem, ca taxatoare, dar.. a vrut să încerce”.
MIHAIL POPȘOI, șofer de troleibuz: „Da. Ea o săptămână, șapte zile, de când lucrase desinestătător, singură, practic, ea adică nici nu a avut experiență, a terminat cursurile și a ieșit singură”.
De asemenea, șoferii care activează pe ruta nr.13 ne-au confirmat că această rută este una dintre cele mai grele din cauza ambuteiajelor, care se formează, preponderent pe strada Ismail, în preajma Pieței Centrale și la cercul Gării de Nord.
GHEORGHE CIOLPAN, șofer de troleibuz: „Ca atare, acolo este cel mai greu că-i Piața Centrală și multe ambuteiaje, sunt multe treceri pietonale care n-au semafoare și îi greu de lucrat. În orice caz, îi foarte, foarte greu. Pe ruta asta, este adevărat că, șoferii, deseori, din cauza ambuteiajelor ori întârzie ori vin prea degrabă?”.
MARIANA DABIJA, șofer de troleibuz: „În trafic, noi circulăm două ore trebuie, după timp, nouă nu se ajunge timp, când sunt ambuteiaje foarte mari, pe strada Ismail”.
VICTOR COJOCARU, șofer de troleibuz: „Aceștia care începători, am în vedere, ei încă nu știu, nu știu, și ei merg repede, întârzie, nu reușesc”.
Conducătorii de troleibuz afirmă că au existat plângeri adresate conducerii RTEC despre problematica acestei rute, dar ele au rămas fără răspuns.
VICTOR COJOCARU, șofer de troleibuz: „Le spuneam așa la șefii de rute, dar… vreme puțină, dar ei nu hotărăsc nimic, asta din regie hotărăsc. Conducerea nu a luat nimic măsuri până acum.
GHEORGHE CIOLPAN, șofer de troleibuz: „Ar trebui să fie o adunare, cum erau adunări mari să ne plângem fiecare, cum, șoferii să spună care rută, este greu tot orașul”.
Echipa noastră de filmare a parcurs traseul nr.13 și a descoperit că, într-adevăr, o problemă gravă a acestui itinerar o reprezintă ambuteiajele.
Purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu ne-a comunicat că până la finalizarea anchetei nu ne poate confirma sau infirma informația despre experiența mică a șoferiței de troleibuz.
Referitor la acuzațiile celorlalți conducători auto de pe ruta 13, Rusu ne-a informat într-un mesaj că instituția sa autosesizat, iar în adresa administrației RTEC nu au venit reclamații din partea personalului nemulțumit, care va fi invitat la discuții.
Luni, opt angajați din cadrul Regiei Transport Electric Chișinău au fost suspendați din funcție, pe perioada unei anchete de serviciu, inițiată în urma cazului de vineri, fapt confirmat și de RTEC. De asemenea, instituția a anunțat verificări suplimentare și controale mai riguroase a șoferilor de troleibuze, atât starea fizică, cât și cea psihologică a acestora.
Primarul Ion Ceban a solicitat însă și verificarea riguroasă a angajaților de la Parcul Urban de Autobuze. În plus, edilul a cerut explicații de la toți responsabilii RTEC, privind faptele care ar fi putut provoca tragedia de vineri. El a mai spus să se facă examinarea încălcărilor circulației rutiere, cine și cât de des admite încălcări.
Amintim că, vineri, 24 martie, a avut loc un cumplit accident rutier care s-a soldat cu decesul unei minore de 12 ani. Copila a încercat să traverseze regulamentar strada pe trecerea de pietoni pe bd. Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei, moment în care a fost tamponată mortal de un troleibuz de pe ruta nr.13. Șoferița se află în arest preventiv pentru 30 de zile.