Numărul de cazuri de violență și abuz față de copii este în creștere

Numărul de cazuri de violență și abuz față de copii este în creștere

-
//
04.03.2015

Cazurile de abuz și violență față de copii produse în familie, școală sau comunitate este în creștere. Peste 7243 de cazuri au fost semnalate în primul semestru de studiu cu 961 mai multe decât față de semestrul precedent, al II-lea al anului de studii 2013-2014, informează UNIMEDIA.

Numărul de cazuri de violență și abuz față de copii este în creștere

Potrivit unui raport emis de Ministerul Educației, cele mai multe dintre cazurile sesizate (3379) se referă la violența fizică. Alte 1968 vizează cazuri de violență emoțională, 1611 – situații de neglijare, iar 258 – cazuri de exploatare prin muncă. De asemenea, în perioada nominalizată au fost raportate 25 de cazuri de abuz sexual și 2 cazuri de trafic de persoane.

Cele mai multe cazuri (3006) au fost sesizate de către cadrele didactice, alte 844 de cazuri fiind semnalate de alți angajați din sistemul educațional. În același timp, 2645 de cazuri de violență au fost anunțate de către elevi, iar 748 – de către părinți.

Ministrului Educației, Maia Sandu, a menționat că cadrele didactice care admit episoade de violență față de copii nu pot rămîne în sistemul de învățămînt. „ În acest sens, au fost emise ordine de sancționare a unor angajați care se fac responsabili pentru comiterea și neglijarea unor comportamente violente față de elevi”, a menționat ministrul Educației.

Sursa