Copiii cu ADHD ar putea avea simptomele ameliorate grație unui joc video care îi ajută să se concentreze. În 2020, a devenit primul astfel de joc care a fost aprobat de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) pentru utilizare în tratamentul ADHD la copii. În prezent, disponibil numai pe bază de rețetă de la medicii din SUA, EndeavorRx la prima vedere arată foarte asemănător cu nenumărate alte jocuri. Controlezi un mic extraterestru care alergă pe o navă spațială prin diferite lumi, fiind nevoit să adune lucruri.
Dar jocul bazat pe aplicații a fost dezvoltat în colaborare cu neurologi și este conceput pentru a stimula și îmbunătăți zonele creierului care joacă un rol cheie în funcția de atenție.
Jocul îi poate ajuta pe copii să ignore distragerile
Ideea este că poate antrena un copil cu ADHD să facă mai multe sarcini și să ignore distragerile, cu un algoritm de computer care îi măsoară performanța și personalizând dificultatea jocului în timp real. Când medicii îl prescriu, părinților copilului li se trimite un link de activare care este necesar înainte ca jocul să se joace.
Pastila minune nu există, dar EndeavorRx poate fi de ajutor
Eddie Martucci, directorul executiv al Akili, firma tehnologică din Boston din spatele EndeavorRx, spune că jocul a fost conceput pentru a stimula progresul cognitiv.
”Este ceva foarte greu de obținut prin mijloace moleculare, cum ar fi să luați o pastilă. Dar se dovedește că stimulii senzoriali pot stimula în mod direct părți ale creierului care controlează funcția cognitivă”, susține specialistul.
Compania sa intenționează acum să lanseze jocul în Europa în următorii câțiva ani.
Un copil care beneficiază de pe urma jocului
În timp ce mulți părinți își fac griji că cei mici petrec prea mult timp jucându-se pe computer, Kelcey Sihanourath este încântată să-l vadă pe fiul ei Owain cu tableta. Acum, în vârstă de 13 ani, adolescentul a fost diagnosticat cu ADHD (tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție) când era la grădiniță. Performanța școlară a lui Owain a fost afectată de ADHD de-a lungul anilor, iar Kelcey ”spera la ceva mai mult, la orice altă opțiune”.
”L-am văzut luptându-se să înțeleagă de ce nu a reușit să se concentreze și frustrarea pe care a avut-o atunci când a încercat atât de mult și tot era distras”, spune ea. ”Mi-a frânt inima și m-am simțit complet inutilă”, spune Kelcey Sihanourath.
Ajutorul a venit în cele din urmă de la ceea ce inițial părea foarte incongruent: jocul EndeavourRx. Owain și-a ameliorat mediile școlare, iar mama sa spune că schimbarea se vede și în relația din familie.
Medicii ar putea beneficia de pe urma unui astfel de joc
Psihologul britanic Lee Chambers spune că, deși utilizarea unor astfel de jocuri video în diagnosticarea, monitorizarea și tratarea stărilor de sănătate mintală este încă în stadii incipiente, pare să aibă ”potențial”.
”Angajarea într-un joc are capacitatea de a elimina aspecte ale sentimentului că suntem testați și măsurați”, spune el. ”Aceste tipuri de jocuri de sănătate mintală au capacitatea de a extinde accesul cadrului medical la comportamentul pacientului și de a urmări variațiile datelor de bază pe care le colectează în timp. Având în vedere acest lucru, are potențialul de a fi un indicator timpuriu și de a arăta tipare pe care încă nu le observăm”, a spus Chambers.