Dinții permanenți ai copilului apar în jurul vârstei de 6 ani și ar trebui să rămână sănătoși pe tot parcursul vieții. Până la această vârstă copiii au așa numiții dinți de lapte pe care majoritatea părinților nu îi consideră foarte importanți având în vedere faptul că vor cădea și vor fi înlocuiți de dinții permanenți. Cu toate acestea, este mai mult decât important să acordăm o atenție deosebită dinților de lapte deoarece, în situația în care prezintă anumite afecțiuni, pot duce la apariția unor probleme grave pentru dinții permanenți și pentru dezvoltarea copiilor.
Igiena dentară este esențială, indiferent că e vorba de dinții de lapte sau dinții permanenți. Obiceiurile sănătoase se învață de mici, pentru a evita complicațiile de mai târziu.
- Dinții de lapte încep să se dezvolte din perioada intrauterină, dar erup, în majoritatea cazurilor, între 6 și 12 luni. Sunt cazuri când pot ieși și la 3 sau 4 luni. Numărul total al dinților de lapte este de 20 și apar toți până la 3 ani. La 5-6 ani, încep să cadă, lăsând loc dinților definitivi.
- Este bine ca dinților de lapte să li se acorde aceeași atenție ca și dinților permanenți – atunci când copilul învață de mic să îi perieze zilnic, cu o periuță adaptată vârstei lui, își va forma treptat o rutină. Când este bebeluș, se recomandă igienizarea gingiilor, obrajilor, a mucoaselor în general, prin mișcări care să nu-l deranjeze, ideal după fiecare masă.
- Academia Americană de Pediatrie recomandă ca prima vizită la pedodont (medicul stomatolog specializat în pediatrie) să aibă loc după erupția primului dinte și până când copilul împlinește 1 an. De ce? Pentru a se asigura că toți dințișorii cresc normal și că nu există probleme dentare. Tot specialistul va oferi sfaturi suplimentare despre igiena adecvată.