Cercetătorii adaugă greutate la teoria conform căreia somnul și circumferința taliei sunt legate. Un somn bun ar putea avea un impact mai mare decât starea de spirit din ziua următoare: acesta este legat și de talia dumneavoastră, indiferent de regimul alimentar, potrivit unei cercetări efectuate de Universitatea din Leeds. O echipă condusă de Dr. Laura Hardie a investigat dacă există o legătură între durata somnului, dietă, circumferința taliei și alți indicatori de sănătate, cum ar fi nivelul colesterolului.
Studiind peste 1.600 de persoane, au descoperit că cei care dorm bine aveau indicatori mai buni de sănătate, erau mai slabi și aveau talia mai mică, în ciuda faptului că, spre marea lor surpriză, nu există nicio asociere între durata somnului și dietă.
Inițial, Hardie și colegii săi și-au propus să testeze ipoteză conform căreia o dietă proastă se află în spatele legăturii bine-cunoscute dintre durata somnului și obezitate.
Nişte voluntari au fost rugați să își raporteze obiceiurile de somn și să facă un jurnal alimentar timp de 3-4 zile, iar apoi li s-a testat nivelul de sănătate. Folosind acest set de date, oamenii de știință au efectuat apoi analize statistice complicate pentru a căuta corelații între diferiți parametri, cum ar fi durata somnului și dimensiunea taliei. Ei au descoperit că persoanele care dorm, în medie, aproximativ 6 ore au o talie cu 4 cm mai mare decât cele care dorm aproximativ 8 ore jumătate.
Atunci când și-au ajustat algoritmul pentru a lua în considerare variabilele cunoscute ca influențând nivelul greutății și circumferința taliei, cum ar fi vârsta, sexul și statutul socio-economic, au constatat că fiecare oră de somn pierdută reprezintă în medie 0,9 cm în plus în jurul mijlocului.
Aceste constatări sunt în concordanță cu alte studii care stabilesc o legătură între obezitate și somnul slab.