mamaplus

O gravidă din Strășeni era cât pe ce să nască în drum spre maternitate

-
//
25.08.2021

Femeia însărcinaă a fost ajutată de poliția de patrulare a municipiului Chișinău, fiind însoțită de cei din urmă să ajungă la maternitate. Mașina condusă de soțul femeii, care se afla în travaliu, a fost escortată de oamenii legii până la Insitutul Mamei și Copilului, unde a născut un băiețel perfect sănătos. 

„Cu girofarul pornit, colegii noștri i-au asigurat undă verde mașinii în care se afla doamna împreună cu soțul ei. Misiunea a fost realizată cu emoții, dar care s-au lăsat cu amintiri frumoase. Ne bucurăm că am putut fi utili”, se menționează într-un mesaj de pe pagina de Facebook a Poliției Capitalei.

Tatăl bebelușului a postat un mesaj de mulțumire pentru polițiștii care i-au însoțit în drum spre maternitate.

„Țin să aduc sincere mulțumiri echipajelor a poliției de patrulare MAI 1101 a mun. Chișinău, care la 16.08.2021 orele 00:40 deplasându-mă cu automobilul personal și având cu sine pe soția Nina, care fiind însărcinată și având sorocul nașterii cu dureri abdominale, fiind stopați de poliție, ultimii văzând și analizând situația ne-au excortat fără impedimente și obstacole la drum, până la secția de internare  Centrul mamei și copilului. În scurt timp mi-a dat bunul Dumnezeu pe lume un fecior pe nume Alex. Mulțumim din partea familiei noastre echipajelor de poliție nominalizate, pentru serviciul pe care-l execută în folosul țării și al poporului”, se arată în mesajul bărbatului.

mamaplus