Începând cu vârsta pubertății și până la menopauză, femeile experimentează mai multe episoade de „renaştere‟ din punct de vedere hormonal, pentru că fiecare etapă înseamnă schimbare şi adaptare. În primii 10 ani de viaţă începi să auzi şi să trăieşti pe propria piele prima vârstă hormonală, caracterizată prin apariţia sindromului menstrual. Spre 20 de ani, sindromul premenstrual poate deveni ceva mai dureros şi problematic. Te obişnuieşti cu starea, te adaptezi şi crezi că ai trecut peste cel mai mare hop din viaţă şi că doar naşterea te mai poate speria. De abia de la această vârstă încep să se manifeste etapele hormonale, conform listei făcute de cei de la elitedaily.com.

Pubertatea

Pubertatea (13-21 de ani) e una dintre cele mai dificile etape hormonale prin care trece o femeie. În primul rând pentru că e prima. E perioada când ai ciclu neregulat, pentru că organismul are nevoie de câţiva ani ca să ajusteze concentraţia de hormoni din organism. De aceea nu prea există în această etapă simptome ale sindromului premenstrual.

Maturitatea menstruală

În perioada aceasta, între 21 şi 35 de ani, se întâmplă o mulţime de lucruri cu organismul tău. După caz, expunerea la cafeină, alcool şi medicamente poate să aibă un impact major asupra hormonilor, ceea ce poate cauza schimbări ale simptomelor premenstruale, de exemplu, pot apărea acneea, durerile de cap şi de corp. Poţi resimţi şi schimbări bruşte ale stării de spirit. Dincolo de toate acestea, e perioada cea mai fertilă a vieţii tale. Ca să eviţi durerile şi simptomele premenstruale, e bine să mănânci sănătos şi să eviţi substanţele care îţi pot afecta hormonii.

Sarcină

Perioada din viaţă în care se produc sarcinile este, poate, cea mai specială dintre cele şapte etape hormonale prin care trece femeile. E un carusel hormonal. Dificultatea unei sarcini diferă în funcţie de felul în care îţi gestionezi organismul în perioada adultă menstruală.

Postpartum

După sarcină, apare perioada postpartum, care durează aproximativ şase săptămâni. Estrogenul şi progesteronul scad semnificativ după sarcină, pentru că uterul şi corpul revin la starea iniţială. Între 11%-20% dintre femei trec prin depresia postpartum. Şi dieta îţi poate afecta starea de spirit.

Perimenopauza 1

Această perioadă începe la 35 de ani – prima parte a perimenopauzei – orice ai face. Partea bună este că, în multe cazuri, nu se resimt încă simptomele specifice, mai ales dacă eşti sănătoasă. În această perioadă, corpul încă are un ciclu normal, pielea şi tonusul muscular sunt în regulă, dacă ai un stil de viaţă sănătos. E posibil ca organismul să îţi dea indicii în legătură cu ce părţi ale corpului neglijezi, ca să le poţi acorda atenţie. Tot acum, e posibil să apară uscăciunea vaginală, precum şi ridurile şi uscarea părului. De asemenea, devine mai dificil să rămâi însărcinată.

Perimenopauza 2

Cea de-a doua parte a perimenopauzei, în intervalul 45-55 de ani, e caracterizată de faptul că, fix atunci când crezi că nu o să mai ai menstruaţie, se întâmplă din nou. O să începi să ai bufeuri, care înseamnă creştere bruscă a temperaturii corpului, transpiraţii abundente şi palme umede şi reci. E posibil să crească nivelul de estrogen, care aduce mai multă energie. Simptomele premenstruale şi crampele se diminuează, dar creşte sensibilitatea la nivelul sânilor.

Postmenopauza

Este ultima dintre cele şapte etape hormonale prin care trece fiecare femeie, adică de la 55 de ani în sus. E perioada în care nu prea te mai deranjează niciun simptom. În perioada de post-menopauza e important să mănânci sănătos, pentru că organismul tău e mai expus riscului de îmbolnăvire.