Deși anul 2020 a fost marcat de o lungă perioadă în care nu am avut acces la saloanele de înfrumusețare și tot felul de servicii, inclusiv cel de manichiură, anul 2021 este puțin mai blând cu noi din acest punct de vedere. Ca să fii în pas cu moda și să știi ce se poartă în acest an în materie de manichiură, vezi în continuare trei sugestii colorate.

Roz

mamaplus

Nuanțele de roz au parte de un real succes în acest an! Iată că după ce am vorbit de costumele afișate în moda street style în aceste culori ce amintesc de vata de zahăr, dar și de ținutele extrem de vesele, tendința cucerește un alt domeniu. Combină manichiura cu un machiaj în aceeași nuanță și vei capta toate privirile.

Pastel

mamaplus

La fel ca și la piesele vestimentare, nuanțele pastelate vor fi un mare hit în acest an. Pentru că sunt culori ce reprezintă un optimism debordant, dar și o atitudine fresh, nu ne miră faptul că toată lumea înclină spre aceste nuanțe stinse, ce sunt vesele, dar, în același timp, rafinate. Combină manichiura cu un look monocrom pentru a te pune în evidență.

Negru

mamaplus

Nu ne miră faptul că Chanel și-a dorit să meargă pe o manichiură simplă, clasică, sobră, dar extrem de chic. Ne place ideea de simplitate, iar unghiile pictate în negru sunt extrem de elegante și merg cu orice ținută, dar și cu orice look de beauty. Dacă nuanțele vesele nu te bucură, atunci această tendință este perfectă pentru tine, iar anul 2021 o aduce înapoi în trend-uri.