Fiecare al șaselea copil din Republica Moldova este crescut de către rude, pentru că părinții lor sunt plecați peste hotare. Peste 60 la sută dintre copii sunt educați în familii monoparentale. Fenomenul ia amploare și doar implicarea statului ar putea redresa situația, afirmă experții de la Chișinău.
„Răspunsul statului trebuie să fie foarte prompt, în primul rând la acordarea protecției speciale copilului în toate aspectele juridică, socială, în domeniul medicinei, educațional. Nu este bine deloc când autoritățile nu trebuie să ignore recomandările avocatului, pentru că scopul nostru este doar de a îmbunătăți situația”, spune Maia Bănărescu, avocatul Poporului pentru drepturile copilului.
Despărțirea unui copil de părinți este posibilă doar dacă în acest fel se urmărește interesul copilului, lucru prevăzut de cadrul legal. Chiar și așa, acești copii se confruntă cu probleme de incluziune socială, notează specialiștii.
„O atitudine discriminatorie și stigmatizantă din partea societății, care este o problemă mare de incluziune social, fapt care invocă ulterior probleme de ordin psihologic, frustrări și neîncredere în sine”, explică Rodica Grama, expert în elaborarea raportului.
Potrivit experților, în peste jumătate din Inspectoratele de Poliție nu se duce o evidență a copiilor rămași fără ocrotire părintească. Anul trecut, în Republica Moldova au fost înregistrați 700 de mii de copii. Peste zece la sută dintre aceștia sunt lipsiți acum de grija părintească. Motivele principale ar fi plecarea peste hotare a unuia dintre părinți sau incapacitatea părinților de a întreține și oferi educație copiilor.