Roşeața feței reprezintă situația în care o persoană prezintă înroşirea, îmbujorarea feței. Aceasta poate fi temporară şi să dureze câteva momente sau poate fi prezentă mai multe zile, săptămâni sau luni la rând.
Eritemul feței poate fi dat de o serie de afecțiuni, condiții sau boli subiacente. Acestea includ infecții ale pielii, afecțiuni ale pielii precum rozaceea, acneea sau eczemele şi condiții inflamatorii sau alergice cum sunt arsurile solare, vasculita şi alergiile alimentare, alergiile la muşcăturile de insecte şi la cremele pentru față. De asemenea, roşeața feței poate fi dată de febră ca şi de factori emoționali, de mediu sau alimentari cum sunt: furia, căldura, vântul, tusea sau alimentele picante. În alte cazuri, afecțiunile feței care duc la roşeața feței sunt ereditare sau se dezvoltă din cauza unor factori genetici sau înaintării în vârstă.
Unele cauze de eritem facial pot fi evitate, altele nu. Roşeața facială poate fi prevenită în unele cazuri prin îngrijirea adecvată şi protecția feței, inclusiv prin măsuri precum folosirea regulată a unor agenți de curățare facială şi protecție solară care să fie neiritanți şi hipoalergenici.
În cazul în care apare roşeața feței sunt importante şi simptomele care o însoțesc pentru a putea pune un diagnostic corect.
Uneori roşeața feței poate semnala o afecțiune serioasă precum hipertensiunea sau alcoolismul care necesită tratament imediat.
În alte cazuri poate indica chiar afecțiuni ce pot pune în pericol viața cum ar fi reacția anafilactică (o formă gravă de reacția alergică ce apare ca urmare a expunerii la un alergen).
Simptomele ce pot însoți eritemul facial includ:
- Acneea (inclusiv coşurile, petele şi umflăturile);
- Nasul borcănat (mărit) la bază;
- Piele uscată sau descuamată;
- Simptome asemănătoare gripei (fatigabilitate, febră, dureri în gât, cefalee, tuse, dureri generalizate);
- Bufeuri (valuri de căldură);
- Eczeme, iritații;
- Vase sangvine sub formă de pânză de păianjen la nivelul feței;
- Transpirații şi piele caldă;
- Simptome ale unei reacții alergice uşoare-moderate inclusiv prurit (mâncărime) tegumentar; lacrimație, prurit ocular; urticarie uşoară sau umflarea unei zone mici a pielii; strănut, rinoree (curgerea nasului) sau scurgerea nazală posterioară; durere sau senzație de presiune la nivelul sinusurilor;
- Simptome ale consumului, abuzului de alcool sau alcoolismului precum consumul excesiv de alcool, pofta de alcool şi incapacitatea de a controla consumul de alcool.
Cauze posibile
Roşeața feței dată de emoțiile puternice precum furie, anxietate sau ruşine se numeşte îmbujorare. Unele persoane se îmbujorează mai uşor decât altele.
Eritemul facial poate fi dat şi de o multitudine de boli, condiții şi afecțiuni care includ afecțiunile cutanate, alergiile, inflamațiile, infecțiile sau obiceurile alimentare.
Afecțiunile cutanate:
- Acneea (umflături date de obstrucția glandelor sebacee);
- Dermatita atopică (afecțiune cronică, frecventă a pielii caracterizată de prurit, inflamație, roşeață şi edem al pielii);
- Rozaceea (boală inflamatorie cronică a pielii).
Cauze alergice şi inflamatorii:
- Dermatitele alergice de contact, ca de exemplu alergiile la săpunurile sau cremele pentru față;
- Alergiile la medicamentele orale, alimente sau muşcăturile de insecte;
- Arsurile;
- Vasculita de hipersensibilitatea sau vasculitele alergice (inflamație a vaselor sangvine dată adesea de alergia la un medicament);
- Dermatitele iritante de contact care sunt date de plante otrăvitoare;
- Alergiile respiratorii;
- Arsurile solare;
- Lupusul eritematos sistemic (afecțiune în care organismul îşi atacă propriile celule şi țesuturi, determinând inflamație);
- Necroliza epidermică toxică (pierderea pielii şi a mucoaselor ca urmare a unei reacții medicamentoase severe).
Cauze infecțioase:
- Celulita (infecție bacteriană invazivă a pielii şi țesuturilor subiacente);
- Boala a cincea (eritemul infecțios sau parvoviroza B19) (boală virală care dă aspectul obrajilor pălmuiți bilateral);
- Impetigo (infecție bacteriană a pielii);
- Scarlatina (boală infecțioasă dată de Streptococul de grup A şi care determină o erupţie eritematoasă, roşie la nivelul corpului şi a feței).
Alte cauze de eritem facial:
- Consulmul de alcool şi alcoolismul;
- Tumorile carcinoide;
- Vântul, frigul sau căldura;
- Consumul de alimente picante sau fierbinți;
- Tusea sau sufocarea;
- Emoțiile precum ruşinea, anxietatea sau furia;
- Hipertensiunea;
- Menopauza şi bufeurile;
- Stresul;
- Utilizarea anumitor medicamente cum ar fi vitamina B3 şi a anumitor medicamente folosite pentru tratarea bolilor cardiovasculare şi a diabetului.
Trebuie să mergi urgent la doctor dacă:
Apar simptome ce pot indica o afecțiune gravă precum:
- Colorarea violacee (cianoză) a buzelor, unghiilor şi posibil a pielii;
- Modificări ale stării de conştiență sau ale stării mentale cum ar fi leşinul, confuzia, letargia sau scăderea stării de alertă;
- Durere sau senzație de constricție toracică;
- Dificultăți respiratorii, wheezing (respirație şuierătoare) sau scurtarea respirației;
- Urticarie la nivelul feței sau a gâtului sau urticarie extinsă pe o suprafață mare;
- Puls rapid sau palpitații;
- Edeme (umflarea) ale ochilor, gurii, buzelor sau faringelui;
- Îngustarea gâtului (faringelui).