Un desert răcoros de vară poate fi un tiramisu cu zmeură la pahar, care să vă îndulcească serile în familie. Apropo, numele desertului ”tira-mi-su" s-ar traduce mot a mot prin ,,ridică-mă sau trage-mă-n sus" sau dacă am privi lucrurile la modul figurat, ar putea chiar să însemne ,,fă-mă să plutesc". Denumirea a pornit cel mai probabil de la ingredientele energizante, dar şi pufoase pe care tiramisu le conţine: cafea, pişcoturi, mascarpone. Ingredientele sunt prevăzute pentru 10 porții.
Bate gălbenuşurile cu zahărul până când se deschide compoziţia la culoare, apoi încorporează esenţa de rom.
Pune treptat câte o lingură de mascarpone în bolul cu crema de gălbenuşuri, mixând după fiecare, până când epuizezi toată cantitatea. Separat, bate smântâna rece până devine spumă, apoi adaug-o peste crema de mascarpone şi omogenizează.
Pregăteşte-ţi pahare mai înalte şi pune la baza lor câte o lingură de cremă. Înmoaie, foarte puţin, jumătăţi de pişcoturi în cafea şi aşază-le în pahare, acoperindu-le cu un alt strat de cremă. Alternează în acest fel încât să obţii două sau trei straturi.
Cerne un pic de cacao peste paharul cu tiramisu, după care pune câte o mână de zmeură deasupra. Decorează cu frunze de mentă sau după preferinţă. Păstrează desertul în frigider, aproximativ două ore, înainte de servire.
Poftă bună!