Potrivit statisticilor, migrena este una dintre cele mai frecvente afecțiuni din lume. Migrena este o durere de cap severă, care poate fi precedată sau chiar acompaniată de tulburări de vedere, furnicături resimțite la nivelul brațelor și picioarelor, greață, vomă, precum și sensibilitate la lumină și zgomot.
O migrenă poate dura câteva ore, dar poate persista chiar și până la 72 de ore, în cazurile agresive. Specialiștii nu au descoperit încă adevărata cauză care produce apariția migrenelor, însă există o serie de factori care le declanșează:
- Alergiile;
- Lumina puternică;
- Mirosurile puternice;
- Stresul puternic;
- Anumite alimente: brânzeturi, ciocolată, ceaiuri negre, carne procesată, cafea ori citrice;
- Consumul excesiv de alcool;
- Menstruația;
- Lipsa somnului;
- Depresia;
- Foamea;
- Fumatul, fie el chiar și pasiv;
- Deshidratarea;
- Anumite medicamente precum cele pentru tratarea dereglărilor hormonale.
Evitarea factorilor declanșatori poate preveni migrenele, însă nu este obligatoriu. O migrenă poate apărea subit, fără să te expui vreunui risc.
Simptomele unei migrene:
- dureri de cap moderate sau chiar severe, de regulă amplasate pe o anumită parte a capului;
- durerea este, de cele mai multe ori, pulsantă;
- durerea se accentuează în timpul efortului fizic;
- sensibilitate la lumina puternică;
- sensibilitate la mirosuri puternice;
- transpirații, dureri de cap și diaree.
Tipuri de migrene:
Există două tipuri de migrene: migrenele cu aură și migrenele fără aură. Migrenele cu aură sunt mult mai rare și se diferențiază prin tulburările de vedere (vedere dublată, vedere în ceață, puncte colorate în câmpul vizual ori puncte negre, care îngreunează vederea) precum și prin pierderile de echilibru sau chiar leșin.
Cum tratezi migrena:
Fiecare pacient răspunde în mod diferit la tratament, așa că trebuie să încerci, împreună cu medicul tău, mai multe variante până când o găsiți împreună pe cea care funcționează.
Specialiștii susțin că schimbarea stilului de viață este de ajutor atunci când suferim de migrene. Așadar, aceștia ne sfătuiesc să ne odihnim suficient, să încercăm să reducem nivelul de stres la care ne expunem, să bem mai multă apă și să facem sport cu regularitate.
În ceea ce privește tratamentul medicamentos, eficiente sunt medicamentele antiinflamatoare, pe bază de ibuprofen, cele pe bază de acetaminofen, precum și analgezicele (aspirina). Dacă suferi de migrene, nu aștepta niciodată să îți treacă durerea, ci ia pastilele imediat ce aceasta se instalează, pentru ca medicamentele să fie eficiente.
Pentru eliminarea senzației de greață, dar și pentru prevenirea vărsăturilor, se pot lua medicamente antiemetice.
Antidepresivele apar și ele pe lista medicamentelor pentru tratarea migrenelor puternice, însă acestea se iau numai la recomandarea medicului.
În funcție de severitatea durerilor, dar și de reacția la tratament, medicul poate face diverse scheme de tratament, combinând substanțe diferite pentru a obține efectul dorit.
După ce dispare migrena, pot persista totuși câteva simptome precum senzația de inflamație în partea capului în care au fost resimțite durerile. În ceea ce privește simptomele psihice, unii resimt euforie și o stare de bine odată cu dispariția migrenei, în timp ce alții se simt secați de puteri și au gânduri depresive.