Obiceiurile sănătoase reprezintă orice activitate sau comportament care vă poate aduce beneficii fizice, dar şi emoționale. La început, aceste mici schimbări ar putea să nu pară atât de eficiente, însă prin practicarea zilnică, puteți dezvolta un cadru stabil pentru o viață sănătoasă.
1. Adoptați o dietă sănătoasă!
O dietă sănătoasă înseamnă un consum mai mare de legume şi fructe, reducerea cantităților de zahăr şi dulciuri din alimentația zilnică, introducerea cerealelor integrale în dietă, un consum de sare mai mic, mai puțin fast-food şi mai multă apă. Astfel, veți diminua riscul apariției unor boli ulterioare cum sunt obezitatea, bolile cardiovasculare, diabetul şi chiar cancerul.
2. Faceți-vă timp pentru exerciții fizice!
Mişcarea ne ajută să ne menținem un tonus sănătos. Dacă alocați sportului 30 de minute, de trei ori pe săptămână, rezultatele nu vor întârzia să apară. Nu este nevoie să vă faceți abonament la sala de sport sau să vă luați antrenor personal. Puteți merge pe jos, puteți alerga în parc sau puteți merge pe bicicletă. Orice sport are beneficii pentru cel care îl practică: controlul greutății, reducerea riscului de boli cardiovasculare, gestionarea glicemiei şi a nivelului insulinei de către organism, îmbunătățirea sănătății psihice şi stării de spirit, tonifierea muşchilor şi întărirea oaselor, reducerea riscului de cancer, menținerea echilibrului fizic etc.
3. Dormiți 8 ore pe noapte!
Odihna este esențială pentru refacerea organismlui, iar 8 ore de somn pe noapte sunt necesare pentru recăpătarea echilibrului şi pentru o funcționare mai bună a întregului corp.
4. Spuneți STOP tutunului!
Cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru sănătatea dumneavoastră este să renunțați la fumat. Şi la orice substitut, inclusiv țigara electronică. Plămânii şi inima dumneavoastră vă vor mulțumi!
5. Reduceți consumul de alcool!
Alcoolul nu face parte dintr-o dietă sănătoasă, iar consumul excesiv este toxic pentru organism. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează constant în legătură cu faptul că abuzul de alcool ucide. E bine de ştiut că mai mult de 1 unitate de alcool pe zi sau 5 unități la o ocazie înseamnă prea mult. Iar atunci când alcoolul este combinat cu tutun riscul este şi mai mare.
1 unitate de alcool echivalează cu o bere (330 ml), un pahar de vin (125 ml) sau un shot de tărie (40 ml).
6. Protejați-vă sănătatea mintală!
Sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Depresia este cea mai frecventă tulburare. Dacă nu reuşiți singuri să găsiți resursele interne care să vă dea un tonus psihic bun, discutați cu un prieten apropiat sau chiar cu un specialist.
7. Aveți grijă de igiena personală!
Menținerea unei igiene personale bune este una dintre cheile unui stil de viață sănătos. Simplul act de spălare a mâinilor cu săpun poate reduce riscul de boli diareice la copii cu până la 47%, potrivit OMS. Acest comportament poate asigura sănătatea pe termen lung. De asemenea, există o legătură strânsă între sănătatea orală şi cea generală, iar pentru un organism sănătos este extrem de importantă prevenția şi tratarea precoce a afecțiunilor stomatologice. Sfatul specialiştilor este să vă spălați pe dinți de două ori pe zi câte două minute.
8. Mergeți regulat la medic!
Examenul anual vă ajută să preveniți diverse boli şi vă garantează liniştea că sunteți sănătos.
9. Sprijiniți alăptarea!
Alăptarea exclusivă până la şase luni protejează copiii atât de subnutriție, cât şi de supraponderalitate şi obezitate, astm, boli cardiovasculare, diabet. De asemenea, este benefică şi pentru sănătatea mamei. Dacă nu sunteți o proaspătă mamă în 2020, transmiteți acest mesaj tuturor celor care ar putea beneficia de el.