Doamna muzicii populare arată foarte bine la vârsta de 80 de ani. Toată viața sa a știut cum să se mențină în formă, iar acum a dezvăluit o parte a trucurilor sale de frumusețe.
Dacă pentru demachiere, Irina Loghin recomandă uleiul de măsline în combinație cu câțiva mililitri de lapte, pentru bărbia dublă există un alt leac.
„Să aveţi mâna foarte degajată. Guşa începe să formeze de la 30 de ani, aşa că acest masaj, pe care eu l-am învăţat încă din anii tinereţii, de la o altă solistă, dă roade. Primele rezultate se văd cam după o lună. Trebuie însă să lăsaţi degetele aproape inerte, să vă daţi mai înainte cu o cremă pe mâini, şi să repetaţi aceste pălmuieli cât suportaţi, cam în fiecare zi. Pielea din acea zonă se tonifică”, a explicat marea artistă.
De altfel, cântăreaţa a mai vorbit, de-a lungul vremii, despre secretul unui trup sănătos: „Nu mai mănânc carne de 35 de ani, foarte bune sunt legumele, inclusiv morcovii şi merele, am o dietă echilibrată. În plus, fac plimbări lungi aproape în fiecare zi, indiferent dacă plouă sau ninge”, a mai spus Irina Loghin.
Nu mulţi ştiu, dar regina muzicii populare a ţinut la un moment dat şi post negru:
„N-am mâncat mai nimic timp de 11 zile, am băut doar apă. Un profesor rus m-a sfătuit, ca să curăţ organismul. Aş fi ţinut 40 de zile, însă începusem să tremur toată, şi am trecut pe supe strecurate. Atunci m-am vindecat şi de ulcer”.