mamaplus

Kătălina Rusu: ”Chiar dacă uneori îmi este greu, m-am convins că nu e imposibil!”

-
//
17.07.2019

Interpreta este adepta unui stil de viață sănătos, iar dovadă ar fi forma sa fizică excelentă și dorința de a se perfecționa continuu. Cum reușește să rămână motivată și ce include în regimul său alimentar pentru a arăta bine, află mai jos.

mamaplus

Kătălina Rusu spune că o rutină zilnică de frumusețe este absolut importantă pentru starea de bine a oricărei femei. Astfel, ea include în alimentația sa produse organice și sănătoase, cum ar fi siropul de goji, polenul de albine și spirulina pe care o folosește ca adaos în smoothie-uri. Totodată, artista spune că nu preferă carnea, însă adoră salatele, pe care le garnisește cu semințe de in, chia, cânepă și susan.

Pe lângă o dietă sănătoasă și echilibrată, orele petrecute la sala de sport sunt indispensabile pentru ea. Spune că face un set de exerciții personalizate, alături de un antrenor calificat, care îi oferă cele mai bune sfaturi în acest sens: ”Nu întotdeauna este atât de simplu să te decizi să începi, deoarece zona de confort în care intrăm ne face prizonierii propriei noastre vieți. Eu cred că motivația este cheia succesului, iar confortul este acel echilibru dintre cuget, suflet si trup”, a menționat Kătălina.

Pentru a-și menține tenul perfect, Kătălina Rusu optează pentru uleiul din nucile de caju, care conține vitamina E, esențială pentru sănătatea pielii. Mai mult, pentru o exfoliere reușită, ea spune că folosește zațul de cafea – un scrub 100% natural.

Kătălina este convinsă că frumusețea vine din interior, iar dacă vom avea grijă să menținem o alimentație sănătoasă și un ritm de viață activ, vom avea și rezultatele dorite.

Sursa: mamaplus.md