O femeie din Moldova a adus pe lume tripleți. Natalia Screlea a devenit mămică săptămâna trecută, după ce a urmat un tratament de creştere a fertilității.
Medicii au descoperit abia la a treia ecografie că femeia poartă sub inimă trei copii.
"Ne așteptam la gemeni, pentru că avem gemeni în familie și soțul, și eu. Așa că, nu ar fi fost o supriză pentru noi. Nu știu cum mă voi descurca, dar mă voi strădui, pentru că mi-am dorit mult acești copii. Trei copii este un cadou de la Dumnezeu", a spus mama de tripleți, Natalia Screlea.
După naștere, micuții au fost internați la reanimare. Pentru că au prins un pic în greutate, au fost internați în secția pentru copii prematuri.
Medicii spun că ei se simt tot mai bine, iar peste câteva săptămâni, ar putea fi externați.
"Ei vor fi îngrijiți în secția noastră până când o să atingă vârsta cam 36 - 37 de săptămâni de gestație sau poate chiar până la 38 și până o să aibă undeva două kilograme, două kilograme și ceva. Copilașii sunt stabili și sunt foarte bravo, chiar dacă sunt trei și micuți, se isprăvesc foarte bine", a afirmat șefa Secției Îngrijirea Copiilor Prematuri, Mariana Luceac.
În 2017, trei femei au născut tripleți la Spitalul Clinic Municipal Nr. 1, iar alte două urmează să nască în curând.
"Dacă în trecut noi aveam la două procente practic anul și parcă era cazuistic când aveam gemeni, tripleți nici vorbă nu era, mai în trecut. Atunci astăzi noi mai frecvent și în fiecare zi întâlnim cât mai des cu gemeni, cu tripleți, chiar și cvadri am avut", a spus profesorul universitar, Valentin Friptu.
Iar medicii spun că rata gemenilor a crescut din ultimii ani de la două la sută până la 4,6 la sută, în 2017.
Ei spun că acest lucru se datorează faptului că acum există o mulțime de metode moderne de fertilizare. Totuși, medicii spun că astfel de nașteri pot prezenta mai multe riscuri decât cele obișnuite.
O viitoare mamă poate afla dacă va avea gemeni la șase săptămâni de sarcină. Cel mai comun tip sunt cei fraternali.
Din punct de vedere genetic, sunt la fel ca oricare alţi doi fraţi. Mai rar, se întâlnesc gemenii - au acelaşi sex şi arată la fel.
Specialiștii au demonstrat că indiferent dacă gemenii sunt separați, ei se dezvoltă în același ritm. Totuși, sunt detalii care fac diferența. De exemplu, amprentele digitale coincid.
Datele statistice arată că în general, natalitatea este în creștere. În 2016, s-au născut cu trei la sută mai mulți copii decât anul precedent.
Sursa: publika.md