Pentru a putea să ai parte de un somn cât mai odihnitor și pe parcursul sarcinii, străduiește-te să pui în aplicare sfaturile venite din partea specialiștilor. Iată câteva exemple:
practică regulat exerciții fizice și încearcă să petreci cât mai mult timp în aer liber.
În funcție de sfatul unui specialist, este recomandabil să practici exerciții fizice zilnic. Ele te vor obosi, dar te vor și relaxa, ajutându-te să dormi mai bine. Totodată, datorită lor vei reduce și predispoziția spre crampele de la picioare.
Printre cele mai recomandate exerciții fizice în sarcină sunt unele mișcări de yoga, de Tai Chi sau orice alte exerciții ce presupun și meditație, concentrare pe respirație. De asemenea, nu ezita să te plimbi zilnic!
Ai mare grijă la ceea ce mănânci
Așa cum s-a precizat și mai sus, anumite alimente trebuie eliminate din perioada sarcinii.
Ai grijă să adopți o dietă echilibrată, dar și un program ordonat al meselor.De exemplu, medicii recomandă să ai în jur de 6 mese mici pe zi, în care să incluzi și alimente ce pot induce somnul. Printre acestea se numără: bananele, produse lactate, carnea de curcan, ouăle etc.
Nu uita nici de asocierea dintre unele alimente, cum ar fi sandvișuri cu unt de arahide și pâine integrală, biscuiți integrali cu brânză, un baton de multicereale cu lapte sau iaurt. Acestea sunt sățioase și nu te vor lăsa să te confrunți cu „atacuri de foame", ce ar putea interfera cu somnul tău.
Stabilește-ți o rutină de somn și încearcă să o respecți
Odată ce organismul tău se va obișnui cu o anumită oră de culcare, vei vedea că vei reuși să adormi mult mai ușor și să te bucuri de un somn mai odihnitor. De exemplu, străduiește-te să te duci la culcare cam la aceeași oră.
Planifică-ți niște intervale în care să ațipești și pe timpul zilei
Când suntem însărcinate și obosim ușor și pe timpul zilei, medicii ne sfătuiesc, pentru a compensa din orele de somn pierdute pe timpul nopții, să avem mici intervale în care să ațipim.
Spre exemplu, în intervalul cuprins între orele 13 și 15, când de regulă ne simțim cel mai obosite, putem să avem parte de câte un „pui" de somn. Iar dacă nu avem cum sau nu reușim deloc să adormim, este indicat să facem mici plimbări în aer liber.
Oricare dintre aceste demersuri ne pot ajuta să ne odihnim mai bine pe timpul nopții. Important este să evităm să ațipim la ore prea apropiate de ora de culcare de seara (de exemplu, în jurul orei 18), întrucât nu vom mai reuși să adormim când ar trebui.
Nu ezita să te dai jos din pat
Specialiștii ne îndeamnă, dacă nu reușim să adormim, să ne dăm jos din pat și să ne implicăm în activități relaxante, ce ne fac plăcere.
De pildă, răsfoitul unei reviste, tricotatul etc. ne pot pregăti mai bine pentru somn. După aproximativ 20 de minute, putem încerca să ne întoarcem la culcare. Dacă nici atunci nu putem să dormim, este cazul să ne dăm iar jos din pat.
Important este să nu ne stresăm de faptul că nu putem să adormim, ci să ne destindem. Vom observa că așa este foarte posibil ca somnul să vină când nici nu ne mai așteptam.
Încearcă să faci rost de perne cât mai de calitate
Mai ales când vei fi în cel de-al treilea trimestru de sarcină și nu vei mai putea să dormi pe burtă sau pe spate, va fi foarte important să te poți odihni bine într-o poziție laterală. O pernă specială pentru gravide te va ajuta să ai susținerea necesară, va putea să încapă între genunchi și vei putea chiar să o îmbrățișezi, pentru un plus de confort.
Este important ca în camera în care dormim să fie răcoare
Întrucât temperatura corpului nostru crește mai ușor în timpul sarcinii (pentru că fluxul sanguin se intensifică, iar metabolismul crește), este foarte important ca în camera în care dormim noaptea să nu fie mult prea cald. De pildă, se spune că temperatura ideală ar trebui să fie undeva la 16 grade.
Dacă nu există această posibilitate, ai grijă să ții cât mai mult fereastra deschisă.
Poartă lenjerie pentru somn cât mai confortabilă
Odată ce abdomenul tău crește, nu vei mai avea nevoie de pijamale care să te strângă în zonă. Alege unele conforabile, cât mai lejere, din materiale de calitate. Sau poți să apelezi la cămăși de noapte.
Ca să te poți odihni bine, ține cont de faptul că temperatura corpului tău se va modifica mai ușor pe timpul sarcinii și de aceea ar trebui ca lenjeria destinată somnului să fie confecționată din materiale care să nu te încingă.
Sursa: qbebe.ro