O echipă de medici moldoveni și străini au salvat inimioarele a trei copii. Află-le povestea

O echipă de medici moldoveni și străini au salvat inimioarele a trei copii. Află-le povestea

-
//
21.08.2017

Încă trei copii cu malformaţii congenitale cardiace au fost operaţi fără bisturiu din contul poliţei de asigurare. Intervenţiile au avut loc săptămâna aceasta, şi au fost efectuate de către un grup de medici locali şi din străinătate. Această echipă s-a întrunit pentru a cincea oară şi a salvat vieţile a încă 14 copii.

O echipă de medici moldoveni și străini au salvat inimioarele a trei copii. Află-le povestea

Echipa noastră de filmare a surprins momentul în care medicii au operat prin metoda minim-invazivă o fetiţă de un an, care suferă de o malformație congenitală cardiacă şi stenoză pulmonară.  

Dubla intervenţie a fost realizată în premieră şi a durat mai bine de şase ore. 

"Am dilatat valva pulmonară şi pe urmă am continuat cu defectul septal. Acum gaura asta a fost situată în partea de jos a inimii, acolo unde sunt foarte multe benzi musculare, ceea ce a îngreunat iniţial introducerea unui tub din material sintetic prin care noi introducem în final umbreluţa", a declarat cardiologul din Suedia, Petru Liuba. 

Intervenţiile s-au încheiat cu succes. În curând fetiţa va fi externată, iar cei mai emoţionaţi sunt părinţii şi bunicii.

Fiica Oxanei Mihalache de doar nouă luni a avut o intervenţie de două ore, iar problema a fost înlăturată definitiv.

"Totul este bine şi-a revenit foarte repede, adică noi suntem mulţumiţi. Clar că sunt emoţii pozitive, suntem fericiţi şi ne bucurăm că am putut-o trata", a declarat Oxana Mihalache. 

Din 2016, acest grup de medici a operat deja peste 45 de copii de diferite vârste. Dintre aceştia, 10 au fost operaţi din contul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Unele intervenţii au fost acoperite de către sponsori, iar pentru restul părinţii au achitat până la 120 de mii de lei pentru consumabile şi dispozitivul medical.

Manopera medicilor, precum şi spitalizarea pacienţilor sunt absolut gratuite. De aceste operaţii pot beneficia şi copiii din alte ţări.

Familia Samburski a venit din Ucraina cu fetiţa lor de şase ani. Părinţii spun că au fost impresionaţi de rezultatele echipei de medici din ţara noastră şi speră că aici îşi vor trata copilul.

"Avem cele mai mari aşteptări şi credem că va fi bine. Ne facem griji, dar sperăm că rezultatele vor fi bune", a spus Alexei Samburski. 

Operaţiile fără bisturiu la inimă în cazul copiilor au început să fie realizate, în ţara noastră, din primăvara anului trecut. 

"De fiecare dată spectrul se măreşte odată cu experienţa pe care o acumulăm. Putem aborda tot noi şi noi patologii. În premieră cu defect septal ventricular combinat cu stenoză pulmonară critică, copii cu malformaţii de tip cortaţii de aortă şi alte patologii mai rare", a spus doctorul habilitat în medicină, cardiologul Ion Popovici. 

Alte 10 operaţii vor fi efectuate în decembrie. Anual, în ţara noastră se nasc aproximativ 400 de copiii cu malformaţii cardiace.

Sursa: Publika.md