Femeile de la sat sunt invatate cum sa fie mame cat mai bune. Un program imprumutat de la europeni si pus pe roate in mai multe sate din Moldova le incurajeaza sa lase din cand in cand treburile deoparte si sa se joace cu copiii, sa-i cuprinda cat mai des si sa le ierte nazbatiile. In felul acesta, Parteneriate pentru Fiecare Copil, ONG-ul care implementeaza proiectul, vrea sa reduca din marile probleme ale copiilor din Moldova - violenta in familie si neglijarea.
Tatiana este din Bolduresti, Nisporeni. Are o familie bogata intrucat creste trei fete. Si, ca orice femeie de la sat, vara nu-si vede capul din treburi.
Tatiana MAMALIGA: “De prasit, avem animale, avem vie, haine de spalat, mancare de facut.”
E casnica, dar ziua ei de munca se incheie noaptea tarziu. De o luna, insa, o data pe saptamana, Tatiana, isi pune cel mai bun costum si pleaca la lectii – acolo invata sa fie o mama buna. Vrea asta cu tot dinadinsul intrucat, copiii ei merita tot ce e mai bun, spune femeia. Mai ales ca ea in copilarie nu a dus-o prea bine.
Tatiana MAMALIGA: “Eu am avut o copilarie grea. Parintii erau toata ziua la lucru, iar eu acasa – faceam mancare, praseam. Vreau sa le ofer fetelor mele o copilarie mai buna.”
Directoarea gradinitei care a fost instruita de elvetieni preda cursul de Mellow Parenting pentru ea si pentru alte 9 femei din localitate.
Aliona POSTU, DIRECTOAREA GRADINITEI: “Le invatam sa se iubeasca pe sine, sa-si iubeasca familia si copiii.”
Metodele sunt captivante pentru femeile care, in cea mai mare parte, nu au trecut prin universitati. Unele activitati se fac chiar impreuna cu copiii lor. Mamele spun ca de cand iau aici notite si-au schimbat viziunile si chiar comportamentul si sunt mult mai atente la necesitatile copiilor lor. La fel si Tatiana. Acasa cand ajunge, le face repede pe toate si isi aduna fetele la joaca. Asa comunica mai mult cu ele si le intelege mai bine.
Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV: “Asa e de cand lumea si pamantul la sat: parintii au atatea de facut! Si cat ei ingrijesc gradina sau animalele, copiii isi vad de treburile lor. Ei, dar femeile din Bolduresti sunt invatate sa procedeze altfel – sa lase sapa macar din cand in cand si sa petreaca timpul alaturi de copiii lor.”
Cursurile de Mellow Parenting sunt implementate in Moldova de Asociatia Parteneriate pentru fiecare Copil. Reprezentantii acesteia spun ca este nevoie de ele atata timp cat avem probleme grave cum ar fi violenta in familie.
Datele UNICEF arata ca fiecare al doilea copil din Moldova este batut de parinti. Si neglijarea micutilor este un motiv – potrivit OMS, in Moldova in fiecare zi cinci copii sunt raniti in conditii casnice. Iar lipsa de comunicare cu parintii dezvolta complexe.
Daniela LEAHU, MANAGER DE PROIECT: “Programul isi propune sa dezvolte sentimentul de dragoste in familie, iar cand vprbim de dragoste – asta automat exclude violenta.”
Proiectul in valoare de aproape 700 de mii de euro (680 000 euro) este finantat de Uniunea Europeana. De el beneficiaza mame din 9 raioane, iar in curand vor fi organizate cursuri si pentru tati.
Sursa: PRO TV