Părinții care au vrut să-și vândă propriul copil riscă să stea după gratii pe viață

Părinții care au vrut să-și vândă propriul copil riscă să stea după gratii pe viață

-
//
05.06.2017

Dosarul deschis pe numele unui cuplu din Bălţi, care a încercat să-şi vândă bebeluşul de doar 12 zile unei femei originare din Germania, a fost trimis în judecată. Potrivit Procuraturii, părinții copilului au început negocierile la sfârşitul anului 2016 cu ”potențialul cumpărător”, intenționând să-i vândă copilul ce urma să fie născut.

Părinții care au vrut să-și vândă propriul copil riscă să stea după gratii pe viață

Până la nașterea copilului, femeia din Germania, a venit în Republica Moldova, unde contra unei sume de bani și a unor beneficii materiale oferite părinților copilului, a obținut acordul lor pentru perfectarea actelor de identitate ale bebeluşului şi a permisiunii de scoatere a acestuia din țară sub pretextul acordării asistenței medicale în străinătate.

Însă, in urma mai multor investigații medicale, s-a stabilit că bebelușul era perfect sănătos, iar scopul real al cetăţencei Germaniei era de a adopta ilegal copilul.

În cadrul investigaţiilor preliminare a fost stabilit că bebeluşul provine dintr-o familie social-vulnerabilă. Mama acestuia, o femeie de 26 de ani, mai are alţi trei copii minori. Tatăl copilului, în vârstă de 28 de ani, a fost certat cu legea, fiind deţinut în penitenciar pentru tâlhărie.

Inculpaţii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau detențiune pe viață.

Menționăm că, practica mamei surogat este interzisă prin lege în Republica Moldova. Articolul care prevedea conceperea copiilor cu ajutorul unei mame purtătoare a fost omis din Legea privind sănătatea reproducerii, votată acum cinci ani în Parlament. 

Sursa: Mamaplus.MD