Tot mai mulți moldoveni de la sate se mută la orașe. Doar anul trecut, aproape 39.000 de oameni, față de 36.000 în 2014, şi-au schimbat domiciliul în interiorul ţării.
Potrivit Biroului Național de Statistică, aproximativ două treimi dintre aceștia provin din mediul rural.
Datele oficiale arată că în 2015 cele mai multe sosiri au fost înregistrate în municipiul Chişinău, unde s-au mutat aproximativ 13.000 de persoane, și municipiul Bălţi - cu 1.400 de oameni.
Iar în raioanele Soroca, Ialoveni, Orhei, Străşeni, Cahul şi Ungheni s-au stabilit câte o mie de persoane. Pe de altă parte, cel mai mare flux de plecări a fost înregistrat în raioanele din nordul și centrul țării.
În special, este vorba despre în raioanele Dubăsari și Șoldăneşti, unde au fost înregistrate 15 plecări la o mie de locuitori.
Mai puțini oameni au plecat din municipiul Bălţi, raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Basarabeasca, Taraclia, Cahul şi din Autonomia Găgăuză.
Acolo au fost înregistrate mai puţin de nouă plecări la o mie de locuitori. Aproape 90 la sută dintre migranții interni sunt persoane cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, printre care 57 la sută sunt femei, iar 43 la sută - bărbaţi.
Sursa: publika.md