mamaplus

O femeie a născut prematur acasă, după ce a făcut un efort fizic prea mare

0
//
30.12.2020

O mamă de 21 de ani a născut singură acasă al patrulea bebeluș. Medicii au asistat-o prin telefon cu indicații.  Tânăra s-a expus atât pe ea, cât și pe copilul ei unor riscuri majore. Astfe, medicii atrag atenția în rândul gravidelor care insistă să gospodărească în perioada sărbătorilor, fără să țină cont de condiția lor. În luna decembrie, nașterile premature sunt cel mai des întâlnite. Multe gravide fac curățenie și gătesc mai mult decât de obicei, iar efortul fizic în exces poate declanșa nașteri premature.

Așa s-a întâmplat și în cazul tinerei din Botoșani, România, care urma să devină mamă. Imobilizată de niște dureri puternice, fata s-a pus în pat și în scurt timp și-a dat seama că nu se mai poate mișca, deoarece intrase în travaliu.

Mama fetei a sunat la 112, iar o ambulanță a fost trimisă către comuna Suliţa, de unde era tânăra. Femeia a primit, prin telefon, un set minim de indicaţii de la cei de la Ambulanţă, pentru a-şi asista copila până la sosirea echipajului medical.

Bebelușul a venit pe lume la 34 de săptămâni, în stare bună

Când medicii de pe Ambulanță au ajuns la locuința fetei, tânăra născuse deja. Atât ea, cât și bebelușul ei, au fost apoi preluați și transportați la maternitate. Chiar dacă a venit pe lume înainte de termen, cu o greutate de 2190 de grame, băiețelul prezenta o stare generală bună. Deși se afla la cea de-a patra sarcină, tânăra nu figura în evidențele vreunui medic specialist, semn că sarcina nu fusese deloc monitorizată.

Medicii obstetricieni au sesizat tot mai multe cazuri de neglijență în rândul gravidelor din zona rurală, și atrag atenția asupra pericolelor care pot surveni. O altă problemă semnalată este dată de numărul mare de sarcini nemonitorizate de medici și multe gravide care nasc acasă, fără supravegherea unui medic.

Anul trecut, o gravidă a ajuns la spital abia în ultimele secunde de travaliu. Din momentul în care a pășit în spital și până când a născut au trecut doar 10 minute. Iar detaliile surprinzătoare nu se opresc aici. Atât medicii, dar mai ales mămica, a fost uimită să vadă că a adus pe lume nu unul, ci doi bebeluși – doua fetițe cu greutatea de 1.800 şi 1.900 de grame cu mult sub greutatea normală.

Deși mama mai avea acasă alți trei copii, femeia nu se prezentase pe parcursul celor nouă luni de sarcină nici măcar o dată la medic, neavând de unde să știe că urmează să aducă pe lume gemeni.