mamaplus

Laura Cosoi a dezvăluit de ce a doua sarcină decurge mult mai ușor decât prima

-
//
06.07.2020

În curând va deveni mămică pentru a doua oară și abia așteaptă să-și țină-n brațe fetița. Laura Cosoi se simte foarte bine și povestește cu drag pe blog despre cum decurge sarcina.

Actrița este gravidă în al treilea trimestru și susține că în această perioadă i-a fost mult mai ușor decât pe parcursul primei sarcini.

„Sunt deja la finalul celui de-al treilea trimestru și pot spune că acum mi-a fost mult mai ușor ca la prima sarcină. În primul rând, am luat mai puține kilograme decât prima dată. Cred că am 8, poate 9 în plus. Nu mă simt umflată și nu rețin apă, deși beau multă, nu am arsuri și pot să mă mișc cu multă ușurință pentru treburile obișnuite. Sport însă nu am făcut în perioada aceasta, cu atât mai mult cu cât au apărut și contracțiile Braxton Hicks.

Poftă de mâncare nu prea am, adică mănânc mai puțină mâncare gătită și mai multe fructe, legume, beau smoothie-uri făcute în casă și mi se pare delicios sorbetul de lămâie!”, mărturisește Laura.

În ceea ce privește dezvoltarea bebelușului său, viitoarea mămică spune că este bine, dar că se deosebește de Rita, surioara mai mare, în vârstă de 2 anișori.

„Fetița este bine și se dezvoltă frumos. Aceasta este părerea medicilor după morfologia pentru cel de-al 3-lea trimestru. Mi se pare că e o fetiță chiar chipeșă, ceva mai lungă decât a fost Rita și un pic mai grăsuță. Uneori, parcă aduce cu Rita, din alte unghiuri mi se pare că e un pic mai ascuțită la față. E incredibil cât de bine se observă toate detaliile astea!”, povestește Laura.

mamaplus

„Fetița mea cea mică e dinamică, are o viață intrauterină foarte activă. Mi se pare că e un copil determinat și energic, cu care avem o conexiune foarte bună. De altfel, vorbim mereu cu ea, inclusiv Rita. I-am explicat că și ea a stat acolo, în burtica mamei, unde e surioara ei acum și că în curând o s-o întâlnească. Iar o parte dintre pregătirile în acest sens le-am făcut deja”, adaugă actrița.

Laura Cosoi consideră că interacțiunea cu alți copii este foarte importantă, de aceea fetița ei a reînceput să frecventeze creșa.

„Avea nevoie să mai socializeze și cu alți copii, să-și mai fortifice imunitatea. Și după părerea noastră, acum era singurul moment posibil. Așa că în fiecare zi avem program: dimineața, pe răcoare, merg cu Rita în parc câteva ore, apoi merge la creșă, mănâncă prânzul, iese în curte cu copiii, se joacă, iar după aceea o luăm acasă și după-amiaza o petrecem împreună. Practic, doar câteva ore pe zi le petrece acolo, dar importante pentru contactul cu alți copii”, explică Laura.

mamaplus

În articolul ei, Laura a mai menționat și faptul că și-a făcut toate analizele necesare, iar peste o lună urmează să nască pe cale naturală.