mamaplus

”Încă puțin și ai scăpat!”: De ce nu ar trebui să-i spui asta unei gravide?

-
//
11.08.2021

Ultimele săptămâni de sarcină sunt cu adevărat complicate, mai ales dacă femeia se află la prima sarcină. Chiar dacă aude în stânga și în dreapta că ”mai ai puțin și ai scăpat”, lucrurile stau un pic altfel. După naștere adevărata aventură a matrnității abia începe, iar odată cu apariția copilului viața se schimbă substanțial pentru ambii părinți. Călătoria este abia la început şi ca orice lucru minunat, vine cu aspectele sale mai puțin plăcute.

Oboseala şi lipsa de somn 

Este limpede că o proaspătă mamă nu îşi poate lăsa bebeluşul în legea lui, retrăgându-se când simte nevoia pentru siestă! Puține sunt fericitele care au un bebe ce doarme mai multă vreme neîntrerupt. Şi puține sunt mamele care se îndură să îşi lase nou-născutul cu altcineva, chiar dacă ştie că va fi îngrijit. La fel cum micuțul o vrea mereu pe mama, şi ea simte nevoia să îi fie aproape. Prețul? O perioadă ea va fi obosită şi se va bucura de prea puțin somn binefăcător.

Depresia post-partum

Oboseala excesivă nu poate să nu aibă urmări la nivelul stării de dispoziție. Adăugăm schimbările hormonale prin care trece organismul şi ceea ce unii denumesc „baby blues” poate afecta orice mămică proaspătă. Iar acest „blues” se poate transforma într-o depresie ca la carte, femeia confruntându-se cu emoții de tristețe, singurătate, neajutorare, vinovăție. Atenție: cu depresia nu e de glumit, trebuie contactat medicul.

Iritabilitate

Orice proaspătă mămică este radiantă, nu? Ei bine, ea are uneori şi stări de tristețe sau de nervozitate şi nu-i nimic ciudat în aceasta. De aceea, ea are nevoie de sprijin (practic şi emoțional) şi de posibilitatea de a îşi lua o pauză cât de mică pentru a răsufla.

Crampe

În perioada post-partum femeia se va confrunta cu nişte crampe similare celor menstruale (mai intense sau nu), căci uterul îşi revine la mărimea dinainte.

Dureri perineale

În cazul naşterii naturale (mai ales dacă s-a făcut epiziotomie), mama va avea dureri şi inflamații în zona respectivă. Dar nici femeile care nasc prin cezariană nu sunt mai norocoase: recuperarea şi vindecarea cicatricii nu este uşoară.

Hemoroizi

Iată încă un lucru ce „încântă” femeile în perioada post-partum: din cauza încordării în timpul travaliului, este foarte comun să apară hemoroizi.

Lohii

Imediat după naştere, o perioadă femeile vor avea parte de secreții abundente.

Probleme cu urinarea şi scaunul

Fie că trebuie să meargă prea des la toaletă pentru a urina, fie că întâmpină dificultăți de a o face, este o adevărată neplăcere. Pe lângă aceasta, constipația deranjează destul de multe femei post-partum.

Probleme cu sânii

Ai de unde alege: angorjare, mastită, afte, blocarea ductelor… Alăptarea este minunată, oferind clipe prețioase de intimitate între mamă şi bebe, dar vine şi ea cu un preț…

Transpirație

Da, şi acesta va fi un lucru cu care se confruntă femeile după naştere, ele transpirând excesiv, în special noaptea, deoarece organismul scapă de lichidul în plus.

Burtica

Câte proaspete mame sunt chiar atât de norocoase încât să se bucure de un abdomen aproape plat rapid după naştere? Una din o sută? De multe ori, el rămâne mult timp rotunjit, muşchii sunt slăbiți (ceea ce duce şi la durerea de spate), iar câteodată muşchii superiori ai abdomenului se depărtează.

Greutatea suplimentară

Eşti mamă, ai un corp nou, dar acesta nu este motiv de nemulțumire. Da, încă ai kilograme suplimentare – le-ai depus în 9 luni, doar nu vrei să scapi de ele într-o lună! De asemenea, talia, şoldurile, bustul, fundul sunt acum mai plinuțe – dar nimeni nu se aşteaptă şi nu îşi doreşte ca o proaspătă mamă să arate ca o scândură! În multe culturi, o femeie frumoasă şi sănătoasă trebuie să aibă forme adevărate, feminitatea stând în rotunjimi. Cu răbdare, în timp, orice femeie îşi va putea remodela trupul, însă nu este în regulă să tânjească după silueta unei adolescente: ea este acum femeie şi mamă!

Neplăceri există destule, totuşi orice mămică ştie prea bine că ele sunt trecătoare şi dispar complet în fața minunatei fericiri de a-ți ține copilul în brațe, de a şti că tu i-ai dat viață şi de a trăi iubirea cea mai pură de pe pământ. Totuşi, este bine ca cei care nu au născut (şi nici nu vor naşte) să-şi amintească mereu cât de copleşitor este pentru femeie, pentru a-i acorda aprecierea şi sprijinul pe care ea le merită.