mamaplus

Gravidele care consumă des cafea pot avea copii hiperactivi sau cu probleme de comportament

0
//
16.02.2021

Un nou studiu publicat pe sciencedaily.com scoate la lumină modul în care consumul de cofeină din perioada sarcinii poate influența comportamentul de mai târziu al copilului. Cercetările au fost efectuate de către specialiştii de la Institutul de neuroştiinţă Del Monte din cadrul Centrului Medical al Universităţii din Rochester. Aceştia au analizat mii de scanări cerebrale ale copiilor de nouă și zece ani și au relevat modificări ale structurii creierului în rândul celor care au fost expuși la cofeină în stadiul intrauterin.

„Efectele despre care vorbim sunt mici şi nu duc la afecțiuni psihiatrice de amploare, însă provoacă probleme de comportament, care, deşi minime, nu sunt de ignorat, fapt care ar trebui să ne facă să luăm în considerare efectele pe termen lung ale cofeinei consumate în sarcină. Presupun că urmarea acestui studiu va fi o recomandare conform căreia, în perioada gravidităţii, orice cantitate de cofeină consumată nu este probabil o idee atât de bună “, spune John Foxe, doctor în neuroştiință şi director al Institutului Del Monte.

În urma scanării cerebrale a peste 9000 de copii de 9 şi 10 ani, cercetătorii au descoperit schimbări clare în felul în care substanța albă din creier acționează în cazul copiilor ale căror mame au consumat cofeină în sarcină. Compusă din axoni ai celulelor nervoase, substanța albă formează conexiuni între diferite regiuni ale creierului. Hiperactivitatea, problemele de comportament şi dificultățile de atenție sunt simptomele principale pe care le-au sesizat la aceşti copii.

„Este important de precizat că acesta este un studiu retrospectiv. Ne bazăm pe amintirile mamelor privind cantitatea de cofeină pe care au consumat-o de-a lungul sarcinii“, mai spune John Foxe.

Studiile anterioare au constatat efectul negativ al cofeinei în sarcină. De asemenea, se știe că un făt nu are enzima necesară pentru descompunerea cofeinei atunci când traversează placenta. Acest nou studiu evidențiază însă impactul asupra neurodezvoltării.

Cercetătorii precizează că este neclar dacă impactul cofeinei asupra creierului fătului variază de la un trimestru la altul sau când anume, în perioada sarcinii, au loc aceste schimbări de structură.

„Ghidurile clinice actuale sugerează deja limitarea consumului de cofeină în timpul sarcinii – nu mai mult de două ceşti normale de cafea pe zi. Pe termen lung, sperăm să dezvoltăm soluţii mai bune pentru mame, dar, până atunci, acestea ar trebui să se consulte cu medicul în cazul în care apar îngrijorări“, a spus  Zachary Christensen, co-autor al studiului.