Sunt viitori părinți care ard de nerăbdare să afle dacă vor avea o fată sau un băiat, dar mai sunt și cei care vor să păstreze surpriza pentru ziua nașterii. Alegerea unei variante este posibilă de când s-a inventat ecograful. Există de asemenea mămici și tătici care ezită între „a afla și a nu afla”. Iată un set de argumente pro și contra, care te-ar putea ajuta să iei o decizie finală.

ARGUMENTE PRO

Cumpărături personalizate. Unul dintre cele mai comune motive pentru care e bine să știi în avans sexul copilului este faptul că poți planifica din timp o mulțime de detalii legate de garderoba celui mic. Un amănunt aparent mărunt se poate dovedi extrem de important – culoare hăinuțelor. A nu ști dacă vei fi mămică de fată sau de băiat te obligă să iei îmbrăcăminte în culori neutre sau să nu cumperi nimic înainte. În plus, când știi din timp ce ai în burtică, poți decide imediat dacă hainele primului născut în familie pot fi utilizate și în cazul celui mic. În afară de hăinuțe, o mare parte din pregătiri vizează camera copilului, căruciorul și alte obiecte de îngrijire. Și aici chiar faci investiții serioase și este important să alegi obiecte potrivite „beneficiarului”. Atunci când știi că alegi pentru „ea” sau pentru „el”, cumpărăturile au o țintă precisă și sunt cu atât mai plăcute, însoțite de planuri și vise frumoase.

Legături afective mai puternice. Multe mămici spun că vestea despre „ce aduce barza” le conferă un sentiment mai puternic față de copilul nenăscut. Atunci când știi ce este mica ființă din burtica ta îi poți vorbi, îți poți imagina cum este, vă puteți face împreună o mulțime de planuri. Pentru familiile în care există deja un copil, este important să îi comunice acestuia că va avea un frățior sau o surioară. Ideea că „mami o să facă un bebe”, la modul general, poate fi un concept destul de greu de digerat pentru un copil de vârstă mai mică. Însă un anunț de genul „bebe din burtică e surioara ta” sau „frățiorul tău” aduce mai multă înțelegere și acceptare în mintea celui mic.

Alegerea numelui bebelușului. Mulți părinți iau foarte în serios alegerea numelui copilului și chiar întocmesc liste cu mai multe variante. Știind din timp să se gândească la nume de fete sau nume de băieți, misiunea devine mai ușoară.

ARGUMENTE CONTRA

Momentul nașterii – cea mai mare surpriză. Sunt mămici care vor să transforme clipa când își văd pentru prima dată copilul într-un moment de surpriză totală. Mai ales dacă sarcina a fost o surpriză încă de la bun început, fie că ai uitat pilula, fie pastila de a doua zi.

Încredere în miracolul vieții. Bunicile și mamele noastre au născut fără să știe dacă pruncii erau fete sau băieți. Dacă Natura a lăsat ca sexul copilului să fie un secret ce urmează a fi dezvăluit doar în clipa nașterii, ei bine, atunci să rămână un secret. Sunt părinți care au acest crez și nu vor să intre în vârtejul anticipărilor, al cumpărăturilor și al listelor de nume. Dorința trebuie să le fie respectată.

Pur și simplu „nu vrem să știm”. În categoria „nu vrem să știm” pot intra cei care pur și simplu își doresc un copil. Un copil sănătos este până la urmă cea mai importantă dorință. Dar mai sunt și părinții care au trecut prin experiența primei nașteri, când li s-a spus „veți avea o fetiță”, până în momentul nașterii, când s-au trezit cu un băiețel frumos și sănătos. Pentru unii, poate fi un șoc. Și atunci aleg ca pentru al doilea sau al treilea copil să nu mai știe nimic înainte.