Sarcina este perioada cea mai frumoasă din viața unei femei, care este dominată de o multitudine de stări și sentimente, de la bucurie, la nerăbdare și până la frica de necunoscut. Sentimentul de nesiguranță ce apare în timpul unei sarcini poate fi controlat cu ajutorul sfaturilor unor medici cu experiență în domeniu și, bineînțeles, printr-o supraveghere medicală atentă pe durata celor 9 luni prenatale.

Îngrijirea și urmărirea medicală din perioada prenatală, de dinainte de naștere, cuprinde o serie de consultații ginecologice, analize de laborator și investigații de specialitate periodice, ce trebuie efectuate la momentul potrivit pentru a supraveghea evoluția normală a sarcinii și a fătului. Chiar din primele săptămâni de sarcină medicul ginecolog va calcula cu aproximație momentul nașterii, va recomanda și va stabili cu exactitate momentele optime pentru a evalua periodic evoluția sarcinii și starea de sănătate a mamei.

Scopul principal al îngrijirilor și urmăririi periodice prenatale este de a asigura nașterea unui bebeluș sănătos, cu riscuri minime pentru mamă.

Ce se întâmplă la fiecare vizită prenatală?

La fiecare vizită prenatală medicul va analiza simptomele descrise de pacientă și va efectua un examen clinic complet. Măsurarea tensiunii arteriale, a greutății, a dimensiunilor uterului, precum și scanarea ecografică a fătului pentru ascultarea bătăilor inimii și verificarea poziției acestuia în uter sunt obligatorii la fiecare consult prenatal.

Dacă în primul trimestru de sarcină se efectuează analize uzuale de sânge și urină pentru evaluarea stării de sănătate generale a mamei, la începutul celui de-al doilea trimestru de sarcină trebuie efectuate o serie de analize morfologice pentru evaluarea dezvoltării normale a fătului.

Când pot fi depistate anomaliile cromozomiale?

Anomaliile cromozomiale și riscul de apariție al malformațiilor congenitale sunt depistate în al doilea trimestru de sarcină prin efectuarea concomitentă a biometriei fetale ecografice și a Triplului Test. Astfel, între săptămâna 16 și 20 de sarcină, fătul trebuie obligatoriu scanat ecografic pentru stabilirea exactă a vârstei gestaționale și pentru depistarea unor eventuale anomalii de dezvoltare.

În al treilea trimestru de sarcină, se repetă analizele uzuale de sânge și urină, se fac teste de detecție a infecțiilor, se monitorizează incompatibilitatea de grup sanguin sau de grup Rh și se evaluează ecografic, săptămânal, dezvoltarea armonioasă a fătului și poziția acestuia în uter. Foarte importantă este efectuarea culturilor din secrețiilor colului uterin pentru a verifica dacă mama este purtătoarea unor bacterii care, transmise fătului la naștere, pot provoca o serie de complicații nedorite.

Supravegherea medicală atentă pe durata sarcinii este una extrem de importantă, iar de cele mai multe ori specialiștii recomandă ca urmărirea prenatală să fie efectuată în cadrul unei maternități ce oferă servicii medicale complete și un personal medical pregătit să gestioneze optim orice situație neprevăzută. Pentru siguranța și starea de bine a mamei și bebelușului este ideală alegerea unei maternități cu servicii non-stop de primiri urgențe, cu săli de naștere moderne și, poate cel mai important, cu secții de neonatologie și terapie intensivă neonatală ultraperformante.