Sărbătorile au trecut, mesele au fost pline, însă o parte din mâncare ajunge, inevitabil, la gunoi. De la sarmale și cozonaci până la prăjituri și aperitive, fiecare produs aruncat înseamnă timp, muncă și bani pierduți, iar datele arată că risipa alimentară rămâne o problemă serioasă în Republica Moldova.
După perioada sărbătorilor, multe familii recunosc că au gătit mai mult decât au consumat. Unii spun că încearcă să păstreze alimentele, alții le împart sau le folosesc pentru animale, iar o parte afirmă că încearcă să cumpere strictul necesar, transmite tv8.md.
„Punem în frigider. Nu aruncăm, pentru ce este frigider”, a spus o femeie.
„Ce se poate de păstrat, păstrăm. Avem animale, dacă mai rămâne ceva”, afirmă un alt respondent.
„Cumpărăm atât cât mâncăm, acum nu sunt vremuri de risipă”, a menționat un bărbat.
Cu toate acestea, statisticile contrazic percepția publică. Potrivit datelor oficiale, fiecare locuitor aruncă anual între 71 și 75 de kilograme de produse alimentare, în timp ce peste 770.000 de persoane trăiesc la limita sărăciei. Specialiștii atrag atenția că este necesară o schimbare de comportament în ceea ce privește consumul.
Analistul economic Veaceslav Ioniță afirmă că nivelul cheltuielilor pentru produse alimentare reflectă, de fapt, gradul de sărăcie al unei țări.
„Este cea mai mare creștere din ultimii 20 de ani. Chiar și așa, continuăm să risipim produsele alimentare. Luând datele pentru 2023, în 2021 Republica Moldova a cheltuit 42%, iar în 2023 – 39%. Cu cât țara este mai bogată, cu atât ponderea cheltuielilor pentru alimente este mai mică. Cheltuielile mari pentru produsele alimentare arată, de fapt, o sărăcie”, a menționat expertul.
La nivel global, gospodăriile sunt responsabile pentru aproximativ 40% din risipa alimentară, urmate de sectorul de producere – 25%, procesare – 20% și comerț – 15%.