De ce apare avortul spontan și care sunt consecințele? Părerea specialistului

De ce apare avortul spontan și care sunt consecințele? Părerea specialistului

-
//
24.08.2017

Pierderea spontană a sarcinii sau avortul spontan este un moment tragic atât pentru mamă, cât și pentru apropiații săi. Femeia va simți un șoc emoțional foarte puternic, dar și simptome fizice greu de suportat. 

De ce apare avortul spontan și care sunt consecințele? Părerea specialistului

Ceea ce nu știm, ne sperie și mai tare. Iată de ce este bine să fim informate în ceea ce privește pierderea unei sarcini. 

De ce apare avortul spontan și care sunt consecințele? Părerea specialistului


   Victoria Voloceai

   Asistent universitar, medic obstetrician-ginecolog

   Spitalul Clinic Municipal Nr. 1

Ce aste avortul spontan?

Avorturile spontane sunt cea mai frecventă complicație a sarcinii precoce. Frecvența lor descrește odată cu înaintarea în sarcină. Incidența avorturilor spontane în literatura de specialitate variază de la 8-20%.

Care sunt cauzele avortului spontan?

Cauzele pierderii spontane a sarcinii sunt multiple:

Cauzele cromozomiale reprezintă circa 60 % din cauzele avorturilor spontane. Cuplurile care au avut experiența neplăcută de a pierde sarcina spontan, de cel puțin două ori, pot fi testate la medicul genetician, pentru a identifica dacă prin cariotipare au anomalii cromozomiale.

Dacă ați suferit un avort spontan nu vă alarmați. Literatura de specialitate confirmă faptul că după un avort spontan survine o sarcină, pe care o puteți finisa cu succes. Dacă survine un al doilea avort spontan, este necesar deja examenul geneticianului.

De ce apare avortul spontan și care sunt consecințele? Părerea specialistului

Anomalii uterine și incompetența istmico-cervicală -  uterul septat, uterul bicorn, în formă de șa, pot fi cauze ale avorturilor spontane din cauza că embrionul fie nu se poate implanta, fie o dată implantat nu se poate alimenta suficient pentru a se dezvolta în continuare. Cauzele uterine reprezintă circa 10% din motivele avorturilor spontane.

De asemenea, un col uterin scurtat sau întredeschis reprezintă un motiv al avorturilor spontane, deoarece către sfârșitul primului  trimestru de sarcină fătul crește suficient de mult ca să  modifice structura colului uterin. Dacă cervixul este modificat, atunci el poate fi cauza unui avort spontan.

Cauzele imunologice – procesul de concepție de multe ori nu este acceptat de către organismul matern, este perceput ca un corp străin care trebuie expulzat. Sindromul antifosfolipidic este una dintre cauzele imunologice ale avorturilor spontane.

De ce apare avortul spontan și care sunt consecințele? Părerea specialistului

Cauze hormonale – diabet zaharat, hipotiroidie, sindromul ovarelor polichistice.

Cauze infecțioase – cel mai frecvent Mycoplasma hominis și Ureaplasma urealyticum care conviețuiesc în tractul genital feminin măresc riscul avorturilor spontane. Acestea pot cauza inflamația endometrului, făcând imposibilă dezvoltarea de mai departe a embrionului.

Alte cauze ar fi: fumatul, alcoolul, drogurile și alte toxine.

De ce apare avortul spontan și care sunt consecințele? Părerea specialistului

Care sunt consecințele?

Sigur, consecința cea mai gravă în cazul avorturilor spontane este de natură psihologică. Pacientele cu avorturi spontane necesită consilierea unui psiholog și aportul moral al familiei, în special al soțului în vederea depășirii unui moment atât de dureros ca pierederea unei sarcini.

Sursa: Mamaplus.MD