mamaplus

Dacă mama are arsuri la stomac în sarcină, copilul se va naște cu mult păr? Ce spun medicii

-
//
21.12.2020

Potrivit unei vorbe vechi din popor, părul bebelușului determină apariția la mamă a unui simptom neplăcut, și anume “arsurile la stomac”. Zicala din popor era considerată un mit de oamenii de știință, cu toate că fenomenul nu fusese studiat îndeajuns. Ei bine, în urma unui studiu efectuat de americani, la spitalul John Hopkins și publicat în Journal of Birth, în decembrie 2006, s-a constatat faptul că există o corelație între severitatea arsurilor gastrice experimentate de mamă și pilozitatea nou-născutului.

În studiu au fost incluse 64 de gravide, fiecare dintre acestea monitorizându-și simptomatologia și clasificând-o în funcție de severitatea acesteia: ușoară, medie și severă. La scurt timp după naștere, nou-născuții au fost fotografiați pentru a putea fi apreciat volumul părului lor.

Rezultatele studiului sunt mai mult decât interesante

Se pare că 78% dintre graviduțele care au participat la studiu au raportat prezența arsurilor gastrice pe parcursul gravidității. Severitatea simptomelor experimentate de către viitoarele mămici nu a fost corelată cu sexul fetal, paritatea, vârsta sau greutatea maternă.

Totuși, a fost observată o relație liniară între intensitatea simptomelor gastrice materne și volumul părului bebelușului lor.

Majoritatea gravidelor care au descris “arsuri la stomac” de intensitatea medie sau severă, au dat naștere unor copii cu mult păr, spre deosebire de gravidele care nu au experimentat, sau au experimentat într-o manieră mai ușoară acest simptom pe parcursul sarcinii. Cele din urmă au născut copii cu foarte puțin păr sau fără păr deloc.

Care este explicația științifică pentru această corelație inedită?

”În sarcină apar modificările hormonale caracteristice, precum creșterea nivelurilor serice de hormoni estrogeni și progesteron. Aceste modificări hormonale determină relaxarea musculatuii netede, atât uterine cât și intestinale. Astfel se explică și apariția simptomelor mai puțin plăcute din sarcină, precum balonarea, constipația, etc.”, susține medicul ginecolog-obstetrician Alexandra Bruja.

De asemenea, nivelurile hormonale crescute determină relaxarea sfincterului esofagian cu apariția refluxului gastro-esofagian. Drept consecință survine pirozisul (“arsura la stomac”), simptom care se agravează în ultimul trimestru de sarcină prin contribuția uterului gravid, care este mărit de volum și care comprimă stomacul.

”Un alt aspect de care este responsabil hormonul estrogen este rerezentat de stimularea creșterii părului la fătul aflat în plină dezvoltare. Așadar, cu cât gravida va secreta mai mult estrogen, cu atât arsurile gastrice vor fi mai dese și mai intense. În acelasi timp, se poate aștepta să nască un copil cu pilozitate accentuată.”, a mai adăugat dr. Alexandra Bruja.