mamaplus

Copiii care fac copii. Dr. Galina Leșco: ”Sarcina în adolescență implică riscuri majore pentru mamă și făt”

0
//
20.11.2020

În Republica Moldova, peste 2000 de adolescente rămân însărcinate în fiecare an. Cele mai multe dintre ele sunt private de posibilitatea de a-și continua studiile. Iar, în consecință, șansele să obțină pe viitor un loc de muncă, care să le asigure independența financiară, sunt foarte mici. Pe lângă aceasta, o sarcină în adolescență implică riscuri de sănătate majore pentru mamă și copilul ei.

Medicul ginecolog-obstetrician Galina Leșco, spune că, până la vârsta de 16 ani, când în majoritatea cazurilor nu este încheiată încă dezvoltarea pubertară, o sarcină este un efort suplimentar asupra organismului fetei. Un risc sporit pentru sănătatea și viața ei și a bebelușului.

„În cazul sarcinilor precoce, până la 15 ani inclusiv, sunt date care spun că măresc riscul mortalității materne până la două ori, iar a copilului până la 4 ori. Pe lângă aceste momente mai drastice, este și faptul că acești copii deseori se nasc cu o greutate mai mică, deoarece organismul mămicii tinere nu are resurse suficiente pentru a-l crește”, a explicat specialista.

O mamă foarte tânără mai des face stări de dezadaptare pentru sarcină, manifestate prin toxicoză tardivă, tensiune arterială mărită sau traumatisme la naștere. Cu cât mai mică e vârsta mamei, cu atât această sarcină are un risc mai mare pentru ea și bebeluș.

„La multe fetițe organismul se mobilizează foarte intens, adică utilizează toate resursele și trec și două procese foarte intense: încheierea maturizării sexuale și sarcina. Desigur, multe sarcini se termină cu bine și mulți ar putea spune că, în principiu, majoritatea nasc, nu au probleme, dar problema de bază este că toate forțele de adaptare se duc, ea nu mai are rezervă.

Dacă la o femeie deja matură, care face o infecție banală în timpul sarcinii, ea mai are rezerve acumulate și un statut hormonal stabilizat, care o ajută să se isprăvească și asta nu dă consecințe foarte grave. La o fată, deoarece toate resursele organismului se duc pentru sarcină și nu mai are altele, deoarece este imatură, orice risc suplimentar, cum ar fi o infecție banală – o infecție urinară, o infecție respiratorie – ar putea da decompensări foarte grave și rapide. Și atunci, doctorii știu acest lucru, este foarte greu de scos pacienta din astfel de situații”, a subliniat dr. Galina Leșco.

mamaplus

Studiile arată că în mediul rural este mai înalt numărul sarcinilor în adolescență

Se întâmplă pentru că fetele nu au o educație sexuală potrivită, nici acces la informație corectă. Este limitat și accesul la remedii de protecție, generat de frica de lipsă de confidențialitate, frica de gura lumii, fapt ce duce la relații sexuale într-un mediu nesigur, cu risc de sarcină, infecție sexuală sau adresare târzie la medic.

„Cultura sexuală și cultura sanitară foarte joasă, în multe cazuri și lipsa educației sexuale și deja, respectiv, acces limitat la remedii de protecție. În paralel cu acestea, și înflorirea stereotipurilor de gen – că fata trebuie să fie virgină și băiatul trebuie să aibă experiență. Interesantă și contradictorie expresie! Asta nu le oprește pe fete, în majoritatea cazurilor să aibă relații sexuale, dar le face să le aibă în mod nesigur, că ele știu că o să fie judecate”, a explicat Galina Leșco.

În opinia specialistei, pe lângă educația sexuală, un rol deosebit are și nivelul general de educație

La sate fetele, când nu au un loc de muncă și nici nu-și continuă studiile, nasc copii. Așa înțeleg ele nevoia de autorealizare.

„Ea atunci măcar într-un fel atrage atenția societății asupra sa. Într-un fel se realizează, că alte oportunități nu sunt. Dacă vrem să schimbăm lucrurile spre bine, numai sistemul de sănătate n-o să facă față. Cel mai important este educația fetelor și băieților, în mod diferit”, a notat Galina Leșco.

Băieții trebuie învățați să-și asume responsabilitatea, iar fetele trebuie educate, în general

Cu cât mai mare e cultura generală a fetelor, femeilor, cu atât au mai multe capacități au de a-și controla și proteja viața, spune specialista.

„Mai avem încă foarte mult pentru a învăța fetele să se respecte, băieții să fie responsabili, să fie locuri de studii, de muncă ca fetele și băieții să se realizeze pe diferite planuri. Să avem familii trainice, unde fetele nu caută relații sexuale numai pentru că ele suroghează lipsa de dragoste și afecțiune din familie, mai ales la vârsta precoce, când nu înțeleg că este vorba, poate, de un bărbat matur care le manipulează, dacă nu le și forțează, neavând încredere în sine, capacități de a spune „nu”, de a înțelege propriile necesități.

Când vorbim de educația sexuală, nu e despre sex propriu zis, dar e despre: „Ce e cu mine?, Cine sunt eu?”, de a cunoaște care sunt nevoile mele, de a le putea să le expunem, de a putea să ne păstrăm hotarele corporale și hotarele personalității și, nu în ultimul rând, este despre relații armonioase”, a remarcat Galina Leșco.

Copiii totuși trebuie născuți când suntem pregătiți din toate punctele de vedere

Ginecologul Galina Leșco le recomandă tinerilor să comunice între ei înainte de a începe relațiile sexuale. Apoi să cunoască metodele de protecție, să știe unde se pot adresa: farmacie, medic de familie sau centre de sănătate destinate tinerilor.

„Sunt o varietate întreagă de metode de contracepție, începând cu prezervative, pastile, dispozitive intrauterine, injectabile, ceea ce e disponibil la noi pe piață și îi poate proteja. Să discute despre asta, să se adreseze, să ia metodele, este ceea ce pot face tinerii de sine stătător. Fetele, să țină minte că le iubesc și le respectă ceilalți atunci când ele se iubesc și se respectă pe sine”, a subliniat Galina Leșco.