În perioada sarcinii, femeile însărcinate pot avea zeci de întrebări legate de evoluția fătului. Mai ales, gravidele aflate la prima sarcina devin cam fricoase și se liniștesc abia după ce medicul le spune că nu este nicio problemă, că totul se încadrează în parametrii normali. Anxietatea și disconfortul viitoarei mămici sunt evidente, așa că gravida are nevoie de câteva sfaturi utile în acest sens. Dacă treci printr-o astfel de situație, află în cele ce urmează cum să-i faci față.

Bea cât mai multa apă. Hidratarea este esențială în această perioadă din viața ta. Musculatura uterului este suprasolicitată în sarcină, astfel încât simte orice reacție metabolică din corpul tău. Problema se poate rezolva cu ajutorul terapiilor de relaxare și a medicamentelor antispastice. Există posibilitatea să simți contracțiile uterului, care sunt absolut normale în această situație, și să le percepi ca fiind momentele în care burtica se întărește.

Greutatea ta poate determina apariția burticii tari în sarcină, mai devreme sau mai târziu. Dacă ești slabă, atunci vei simți burta tare în lunile de început, dacă ai mai multe kilograme decât în mod normal, atunci acest fenomen apare mai spre sfârșitul ultimului trimestru. Fătul se mișcă, dar se poate întâmpla ca gazele abdominale să fie cele care tensionează musculature.

Vergeturile sunt și ele vinovate de apariția acestui fenomen la o gravidă. Pielea ta se întinde în exces și simți cum burta se întărește. Pentru a te relaxa psihic și a simți că totul este în regulă, încearcă să masezi cu o cremă adecvată pielea și să hidratezi cum trebuie organismul. Nu te încărca cu mai multe probleme decât ai și citește diferite informații utile despre sarcină.

Obiceiurile alimentare nesănătoase pot avea ca rezultat apariția burticii tari pe perioada gravidității. Nu consuma băuturi carbogazoase care umflă abdomenul și duc la dureri în zona buricului, mănâncă ingrediente naturale, benefice unei sarcini, nu mesteca rapid, altfel ai putea să începi să suferi și de constipație, o altă cauză pentru care simți uneori burta tare.

În fiecare lună, corpul fătului crește, iar burta la fel pentru a-i face loc. Abdomenul tău se va întări din această cauză până la finalul săptămânii 21.

Când intri în travaliu sau când ai contracții reale poți să simți același lucru, dar este absolut normal și nu are de ce să te sperie. Mai ales dacă ești la prima sarcină, treci printr-o serie de schimbări fizice și emoționale pe care nu le-ai simțit vreodată în viața ta. Nu trebuie să te sperii, ci să gestionezi situația cum trebuie.

Există totuși posibilitatea unui avort spontan, atunci când burta se întărește și apar și durerile. Probabilitatea să se întâmple acest lucru este mai întâlnită în săptămâna a 12-a. Din acest motiv, indiferent cât de normală ar fi situația de burtică tare, este obligatoriu să tii legătura cu medicul tău.

În concluzie, există numeroase fenomene cu care te poți confrunta atunci când ești gravidă, unele foarte serioase, altele mai puțin. Împreună cu medicul poți să întâmpini cu relaxare și fără panică toate aceste probleme, să le înțelegi și să le rezolvi optim.