mamaplus

Apelul unui medic către gravide: ”Mâncați doar pentru voi, nu pentru două persoane!„

-
//
23.03.2021

Pe parcursul sarcinii, femeile aud nu o singură dată îndemnul: ”mănâncă mai bine, acum sunteți doi„. Chiar dacă au impresia că ar trebui să hrănească două persoane, femeile însărcinate ar trebui să fie conștiente de faptul că echilibrul este regula de aur în cee ace privește alimentația, inclusiv în această perioadă. Potrivit dr. Nicoleta Surugiu, o femeie însărcinată nu trebuie să mănânce mult, ci să aibă controlul alimentației, care să fie sănătoasă, iar produsele pe care le aleg de pe raft să fie bune calitativ.

„Pe timpul celor nouă luni de sarcină, viitoarelor mămici li se recomandă, în primul rând, legumele proaspete, iar contraindicate sunt mâncărurile exotice, de genul sushi sau fructe de mare. Pe lista alimentelor contraindicate în această perioadă se află şi brânza topită, dar şi conservele. Acestea nu sunt recomandate, din cauza faptului că au un conținut ridicat de aditivi, dar şi pentru că nu există garanția calității lor. În ceea ce priveşte brânza topită, aceasta nu este recomandată, pentru că nu are calciu”, a precizat medicul ginecolog-obstetrician Nicoleta Surugiu.

Întrucât organismul depozitează unele vitamine, care, în cantități mari pot deveni toxice, este bine ca gravidele să evite, pe cât posibil alimentele care le aduc un exces de vitamina A, pentru a evita malformațiile. De asemenea, evitați peştele prăjit sau pane deoarece are grăsimi toxice, care pot produce malformații copilului. Îl puteți înlocui, însă, cu peşte preparat la cuptor. Referitor la mezeluri, acestea au foarte multă sare, aditivi alimentari, care contribuie la reținerea apei în organism, precum şi conservanți, care cresc riscul mamei de a face cancer. Nu în ultimul rând, evitați dulciurile, întrucât cresc nivelul colesterolului din organism.