La sfârșitul primăverii trecute, interpreta Adriana Voloșenco ne povestea într-un interviu cât de frumoasă este așteptarea celui de-al doilea copilaș. Vestea cea mare a venit în data de 14 iulie, când micuța Magda a venit pe lume și în brațele mămicii sale. Adriana spune că este ”o minune cuminte”, iar experiența nașterii fiului său de aproape 3 anișori a ajutat-o să înțeleagă necesitățile Magdei încă din primele zile de viață. Între timp, momentele de panică, nesiguranță și neliniște au mai trecut, iar Adriana trăiește o perioadă magică, chiar dacă mai e și obositoare.
”Cu ea adaptarea a fost rapidă. Ea papă lăptic, doarme, zâmbește dulce și câteodată mai are colici. Prima săptămână a fost cea mai grea, până am sincronizat programelor lor, acum lucrurile stau un pic mai bine. Martin încă e destul de micuț ca să aibă simtul responsabilității, dar necătând la aceasta mă ajută câteodată și-i dă suzeta Magdei. Se mai întâmplă să-I cânte Somn ușor…”, a povestit Adriana Voloșenco pentru MamaPlus.md.
”În general viața în patru e mai veselă. Am remarcat că timp pentru noi, părinții, practic nu ne-a rămas și probabil va dura ceva timp pâna vor deveni mai independenți. Cu Martin am înțeles că copii cresc atât de repede încât nu reușești să înțelegi cum s-a întâmplat, ei se schimbă de pe o zi pe alta… De aceea încercăm să savurăm aceste clipe care nu se mai repetă. Suntem părinți a doi copii minunati și suntem obosiți, dar tare fericiți!”, a mai adăugat artista.
Obosiți, dar foarte fericiți, toți patru membri ai familiei se află în aceste zile pe litoral, iar pentru Magda aceasta este prima vacanță. Menționăm că Adriana Voloșenco este o interpretă din Republica Moldova, stabilită la București. Ea este căsătorită de 3 ani cu Alexandru Gușetoiu.