Lipsa ovulației, ovare micropolichistice, precum și producerea unui hormon din hipotalamus care blocheaza ovulația sunt doar câteva consecințe ale stresului zilnic la femeile aflate la vârsta reproductivă. De fapt, stresul poate declanșa multe reacții negative în organism, printre ele dezechilibru hormonal, depresie și infertilitate. Mai mult, stresul inhibă și scade producția și vitalitatea spermatozoizilor. Ca urmare, ei, genetic, nu sunt capabili să conceapă un copil.

”S-a dovedit, prin studii că stresul împiedicată implantarea embrionului în uter. Știm că embrionul se formează în treimea externă a trompelor și datorită “inteligenței structurii “ lui, el merge fără a avea o energie exterioară, timp de 4/5 zile și ajunge și se implantează în uter. Stresul determină o scădere a frecvenței actului sexual și ca urmare acest cuvânt “perimat “ produce până la urmă un dezastru organizatoric” a explicat, pentru Doctorul Zilei, dr. Gianina Brașoveanu, medic primar obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în reproducere umană.

Soluții: tratamente hormonale, psihoterapie sau FIV

Așadar, stresul poate produce multe probleme de sănătate, unele funcționale, altele organice. Însă, pot spune că de multe ori simpla relaxare, poate o vacanță, poate rezolva situația. Alte metode de tratament ar fi, potrivit medicului ginecolog: dezechilibrele hormonale pot fi contracarate prin tratamente hormonale, chirurgicale, nutriție, sport, etc. Dezechilibrul psihoemoțional, prin psihoterapie, sport, medicație.

Când acestea toate, nu pot rezolva situația, se recurge la fertilizare in vitro care poate fi făcută în mai multe feluri:

  • Fertilizare in vitro standard – în care după recoltarea prin puncție a ovocitului, acesta se pune în “contact “ cu un număr stabilit de spermatozoizi, de către embriolog, iar fertilizarea se produce în mod “ natural”;
     
  • Fertilizare in vitro cu ICSI (injecția intracitoplasmatică de spermă), în care această “cuplare” dintre ovocit și spermatozoid se face de către embriolog, printr-o procedura specială.

În concluzie, o viața echilibrată ne ajută să fim sănătoși și să evităm multe probleme medicale.